Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vom avea destulă zăpadă şi în preajma Paştelui

Publicat in Jurnalul, duminică 15 martie 2009 ·

STRAJA • NICI O URMĂ DE PRIMĂVARĂ.

Ninsorile din această săptămână au fost mai consistente ca niciodată. Cabanierii îşi freacă mâinile de fericire, deoarece în multe staţiuni montane se va putea schia şi de Paşte.

Iubitorii sporturilor de iarnă trăiesc vremuri frumoase. Zăpada a îmbrăcat din nou în straie de sărbătoare staţiunile montane, acolo unde sunt cele mai bune condiţii de schi care au existat în această iarnă.

VALEA JIULUI. Cândva o zonă minieră, Valea Jiului a ajuns acum să trăiască din turism. În Parâng, salvamontiştii spun că avalanşele se pot declanşa foarte uşor în zona Vf. Baciu, Vf. Parângu Mic, Vf. Cârja şi Vf. Parâng. Din acest motiv, turiştilor le este interzis să urce mai sus de zona releelor de telefonie. La Straja, vremea nu dă nici un semn că suntem în luna martie, atunci când de obicei se schia făcând slalom printre brânduşe. Stratul de zăpadă la baza Pârtiei Constantinescu are un metru grosime, în vreme ce spre vârf sunt zone în care trece şi de doi metri.

PAŞI ÎNAINTE. Vremea schimbătoare de ieri nu i-a speriat deloc pe turiştii care au ajuns în Straja. A fost când soare, când ceaţă, când ninsoare. De toate pentru toţi. Cei care au schiat pe Pârtia Mutu au avut surpriza să constate că se poate schia la fel de bine şi în dreapta teleschiului. Anul viitor este posibil ca acolo să fie construit un telescaun, astfel că turiştii vor scăpa de coada de la instalaţiile de transport pe cablu.

STRAJA • NICI O URMĂ DE PRIMĂVARĂ.

Ninsorile din această săptămână au fost mai consistente ca niciodată. Cabanierii îşi freacă mâinile de fericire, deoarece în multe staţiuni montane se va putea schia şi de Paşte.

Iubitorii sporturilor de iarnă trăiesc vremuri frumoase. Zăpada a îmbrăcat din nou în straie de sărbătoare staţiunile montane, acolo unde sunt cele mai bune condiţii de s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un turist străin a fost grav rănit după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga

Ziare.com acum 26 minute
Un turist străin aflat în vacanță în România s-a accidentat grav după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga. Accidentul a fost anunțat, în ziua de 7 ianuarie 2025, de serviciul Salvamont Prahova, într-o postare pe Facebook. "Un turist st

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 3 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 2 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Cătălin Cîrstoiu: Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională / În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!

News.ro acum o ora
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afi

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 3 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Opt ţări din nordul Europei promit să ajute Republica Moldova să facă faţă actualei crize energetice

News.ro acum 57 minute
Opt ţări din nordul Europei - Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda şi cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia, Lituania) - au publicat marţi o declaraţie comună în care au promis că vor colabora cu Comisia Europeană şi cu alţi parteneri-c

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 8 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 3 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 120 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 2 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/10°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

11°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°