An de an, 15 martie - Ziua Maghiarilor de Pretutindeni - provoacă dispute aprinse.

Personalităţi maghiare fac vizite simbolice în Transilvania, se vorbeşte de autonomie (o prostie, într-o Europă unită), iar extremiştii maghiari, dar şi cei români schimbă cuvinte urâte...

Mult mai interesant ar fi de dezbătut momentul istoric din 1848, o clipă de istorie care putea schimba destinul acestui colţ de pământ. Puţină lume ştie că programul celor 12 puncte de la Pesta din 15 martie - care prevedeau desfiinţarea iobăgiei şi egalitatea în drepturi pentru toţi cetăţenii, fără deosebire de naţionalitate şi religie - i-a atras, iniţial, pe toţi intelectualii români.

George Bariţ va declara că ziua de 15 martie a fost cea mai fericită din viaţa lui, iar Avram Iancu saluta discursurile emoţionante anunţând: „Fraţi maghiari! În aceste două patrii-surori, de existenţă şi viitor maghiarul nu poate vorbi fără români, şi nici românul fără maghiari”.

Dar peste numai zece zile, la 25 martie, românii ardeleni s-au îndepărtat de revoluţia ungară şi au pus bazele unei revoluţii paralele, româneşti. De ce această schimbare radicală de atitudine? O recunoaşte şi un istoric maghiar, Toth Zoltan: „Niciodată nu au fost atât de aproape înţelegerea, solidaritatea şi frăţia între popoarele român şi maghiar, ca în mai 1849”. Dar a rămas un ideal, frânt în faşă, pentru că Kossuth Lajos, pornind de la ideea unei supremaţii maghiare, nu a vrut să acorde drepturi şi românilor! De altfel, Kossuth a declarat: „În Ungaria nouă poate exista numai o singură naţiune politică - cea maghiară. Popoarele nemaghiare sunt naţionalităţi care se pot bucura de toată egalitatea în faţa legii şi un anumit grad de autonomie în religie şi învăţământ, dar nu vor putea deveni niciodată naţiune politică, întrucât aceasta ar putea să destrame integritatea teritorială a Ungari