…daca ati facut armata la batalionul pseudo-disciplinar Zalau (UM 01362, daca nu ma-nseala memoria), la Cercetare-Diversiune si-ati trait cu incantare – ba chiar voluptate – ultimele 24 de ore in unitate, veti intelege ce vreau sa spun. Ba chiar daca ati fost macar intr-un concediu cu parintii (sau copiii) – un concediu in care v-ati simtit bine la inceput, dar pe masura ce se scurgeau zilele incepeati sa va saturati de atatea peisaje frumoase, atat liniste, fluturi, s.am.d., v-ati fi intors “la strada-ngusta, unde gusta omul viata mai din plin”, numai ca n-aveati puterea s-o recunoasteti – si-atunci veti intelege ce vreau sa spun.
Vreau sa spun ca omul se mai satura nu doar de lamai, dar si de ciocolata. Ca, la rastimpuri, devine obositor sa te stradui sa fii altceva decat ceea ce esti (sau simti, pentru moment, c-ai fi – n-o sa intru acum in arcanele fiintei). Ma gandesc, cu admiratie, la cei care aleg sa fie calugari: numai cine n-a incercat, fie si pentru o zi sau o clipita, sa fie mai bun decat ceea ce este, isi poate pastra palaria pe cap in fata acestor oameni. Pe ei, mai mult decat pe noi, astilaltii, trebuie ca-i bantuie mult mai des ispita lui “ce-ar fi daca? ce-ar fi daca, macar acum, macar pentru 24 de ore, nu ar mai trebui sa ma ’screm’ , ci m-as lasa in voia in lui ‘asa imi vine’?” Ei nu se lasa.
De-abia in ultimele 24 de ore petrecute in aramata nu mai animic de demonstrat, nimanui. AMR – 1! De-abia in ultimele 24 de ore petrecute intr-o vacanta nu mai pierzi vremea “atingand obiective”.
Noi ne-am lasat. Noi, adicatelea Florin si cu mine. Odata ce-am recunoscut ca vrem sa plecam din jungla, jungla a devenit, brusc, mai atractiva. Odata ce-am recunoscut ca incepusem sa ne plicitism, nu ne-am mai plictisit. Odata ce am avut un dead-line, am inceput sa gustam fiecare clipa. E ca in zen sau la mersul pe b
