Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena şi Traian, Răduleasca şi românul cu care ne mândrim

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 15 martie 2009 ·

Săptămâna 9-15 martie a stat sub semnul cifrelor şi al numelor proprii. De la suma vehiculată de mai multe voci ale spectrului politic că ar putea fi împrumutată de România de la FMI şi Comisia Europeană şi până la preşedinţii român şi maghiar, toate au suscitat interesul românilor. În plus, ziarele au acordat pagini întregi Elenei Băsescu şi candidaturii sale pentru Parlamentul European, dar şi Mihaelei Rădulescu şi mutării sale precipitate din casa lui Elan într-un hotel din Bucureşti. Lucian Bute este, fără nicio îndoială, românul cu care ne mândrim.

Elena Băsescu nu "polemizează" nici verbal şi nici prin blog

Fiica cea mică a preşedintelui este una dintre posibilele candidate pentru Parlamentul European. Vestea i-a împărţit atât pe români, cât şi pe politicieni în două tabere: susţinătorii şi opozanţii Elenei. În rândul celor din urmă se află şi preşedintele Societăţii Academice din România, Alina Mungiu - Pippidi. Curtată de PDL pentru a participa pe listele sale la europarlamentarele, Alina Mungiu şi-a exprimat fără ezitare dezacordul faţă de candidatura alături de Elena Băsescu pe listele PDL. Replica mezinei preşedintelui a fost promptă şi clară: "Nu polemizez cu doamna Mungiu. Nu mă interesează".

Acesta nu este singurul subiect de presă a cărui protagonistă este Elena Băsescu. De data aceasta, interesul pentru ea s-a extins la nivel internaţional. După ce, în Evenimentul zilei a apărut un editorial intitulat "Salvaţi-o pe Elena Băsescu!", tânăra democrat-liberală şi condiţia sa de fiică de preşedinte au fost analizate pe larg de presa internaţională. "Strălucitoarea fiică a preşedintelui României caută un loc în Parlamentul European", titra Associated Press, iar subiectul, devenit dintr-o dată de interes internaţional, a ajuns până în Finlanda. Traian Băsescu a replicat, de această dată din poziţia de tată, spunând despre e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum o ora
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia - Pe domeniul schiabil de la 2000 de metri altitudine din Bucegi sunt deschise patru pârtii

News.ro acum o ora
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au desc

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 57 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°