Cu totii ne dorim ca la finalul zilei, atunci cand tragem linie si socotim minusurile si plusurile ultimelor ore, sa sfarsim prin a zambi multumiti si sa adormim fericiti.
Aleksandr Soljenitin reuseste sa ne convinga, in carticica sa "O zi din viata lui Ivan Denisovici", ca si un ocnas are acest drept si, cu noroc, chiar si el poate avea o zi fara necazuri, aproape fericita. Pentru Denisovici o astfel de zi este una cu multe "noroace": nu a fost trimis la carcera, echipa sa a scapat de pedeapsa, la pranz a ciupit o portie de mancare in plus, a muncit cu spor, si-a cumparat tutun si nu a cazut bolnav la pat. A scapat si astfel a trecut o zi aproape fericita.
Cu atat mai multe motive de fericire am avea noi, cei care suntem liberi. Iar noi, datorita libertatii noastre, cautam sa fim nu aproape, ci pe deplin fericiti. Dar cu ce se deosebeste o zi din viata noastra cu o zi din viata lui Ivan Denisovici?
Si noi ca si el suntem doar niste angrenaje intr-un mare sistem. Nu ne parasim locul aproape niciodata pentru ca altfel s-ar duce dracului intregul sistem. Iar sistemul este viata noastra.
Ce au ajuns vietile noastre?
Suntem cu totii o suma de acte identice. Cu totii ne trezim dimineata, unii mai devreme decat altii, iar apoi plecam spre serviciu unde facem cu totii aceleasi lucruri. Ne bucuram daca stam doar 10 ore in loc de 12 (sau 8 in loc de 10). La finalul programului, ne suim in masini, ne enervam in trafic, injuram din nou ca nu gasim loc de parcare si, in sfarsit, seara tarziu intram in casa. Si astfel curg, pentru cei mai norocosi, 5 din cele 7 sfinte zile ale saptamanii.
In a sasea zi, plecam la munte. Pana acolo, ne enervam din nou pe drum, la parcare, la cazare. Sau, dimpotriva, avem micile noastre bucurii. Ne consideram aproape fericiti pentru ca am taiat calea la mai toate masinile din f
