Scoaterea limbilor străine şi a orelor de sport de la liceu nu a încântat Comisia Europeană, care consideră că investiţiile în educaţie sunt esenţiale pentru viitorul unei ţări.
Comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, a făcut, la sfârşitul săptămânii trecute, o vizită în România, în care a inclus şi o discuţie cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Proasta implementare a educaţiei pe toată durata vieţii în ţara noastră şi abandonul şcolar în creştere sunt doar două teme faţă de care comisarul şi-a arătat îngrijorarea.
Jurnalul Naţional: În cursul întâlnirii pe care aţi avut-o la Ministerul Educaţiei aţi făcut vreo recomandare vizavi de eliminarea unor ore de limbi străine din noile planuri de învăţământ ?Leonard Orban: Am spus foarte clar că în opinia Comisiei Europene este important ca acest avantaj care există în momentul de faţă în sistemul educaţional românesc - acela de a putea învăţa mai mult de o limbă străină - este un avantaj care trebuie păstrat. Doamna ministru mi-a arătat contextul în care se va face această reformă a curriculei esenţiale şi, chiar dacă intervine o reducere cu o oră a celei de-a doua limbi străine predate, nu înseamnă în niciun fel o pierdere a interesului pentru acest domeniu. Oricum sunt destule formule prin care promovarea limbilor străine poate fi asigurată.
Ca de exemplu ? De exemplu, probabilitatea ca unele materii să fie predate integral într-o limbă străină. Am vorbit inclusiv despre varianta de a se introduce această formulă, acolo unde există profesorii capabili să predea în acest fel, şi la liceele să le zicem obişnuite. Noi am exprimat punctul nostru de vedere, că limbile străine sunt un instrument de comunicare. Există deschidere la nivelul ministerului, dar, pe de altă parte, doamna ministru mi-a explicat că doreşte să uşureze programa foarte încărcată. @N_P