O maşină înmatriculată în Polonia, plină cu marfă de tot felul, era în perioada de dinainte de Revoluţie echivalentul unei plimbări printr-un supermagazin de astăzi. Şi asta pentru că polonezii vindeau în drumul lor către litoral cam tot ceea ce ne doream.
Aveai nevoie de un uscător de păr mic, dar eficient, de negăsit în vreun magazin românesc? Fratele polonez ţi-l vindea la un preţ convenabil. Aveai nevoie de o butelie de voiaj pentru rulotă sau pentru cort? S-a făcut. Din portbagaj se iţea o butelie roşie, ce era ascunsă apoi repede în sacoşă ca să nu fie văzută de cine nu trebuia. Nu era cafea şi pofteai la ceva care să-ţi aducă aminte de gustul ei? Polonezii aveau reţeta: un nes care, deşi avea aroma de neconfundat a cafelei, nu avea totuşi pic de cofeină. "Inka" era o băutură din cicoare al cărei aspect şi gust imitau la perfecţiune nesul. Şi chiar era foarte bună! Pentru copii, polonezii aveau jeleuri colorate, cu zahăr tos deasupra, suficient de elastice cât să fie într-adevăr jeleuri. Şi, nu în ultimul rând, acadele aşa cum vedeai doar în filme. Nu ca suciugurile ce se vindeau prin pieţe sau prin târguri, albe şi roşii, şi atât de tari încât îţi zdreleai gingiile. Acadelele, rotunde şi imprimate cu desene, aveau gust bun de fructe. La ele tânjeau toţi colegii de şcoală care nu avuseseră părinţi la fel de norocoşi încât să dea nas în nas cu o maşină din Polonia. Cu tot cu marfă!
Pentru că afacerile mergeau ca pe roate, polonezii îmbinau utilul cu plăcutul. Vizitau frumoasa noastră ţară şi se bucurau în tihnă de binefacerile negoţului. Şi cum trebuiau să treacă şi pragul restaurantelor, autorii "Ghidului orientativ – Preferinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti", editat de Ministerul Turismului, le dedică turiştilor polonezi câteva pagini cu meniuri alese special pentru a le satisface toate dorinţele. Una dintr
