Povestea cu fata preşedintelui Băsescu, dornică să ajungă la Bruxelles. Se pare că nu îi mai place cine ştie ce pe aici, unde şi-a pierdut iubitul din clanul rival. E ca în Romeo şi Julieta fără finalul shakespearean. E mai curând un vodevil din buna stirpe a lu’ nenea Iancu, unde se plânge în draci cu un ochi şi se râde şi mai şi cu celălalt. Singura întrebare decentă în această poveste nu prea decentă este: dacă nu era fata lui Băsescu, cel mai puternic lider politic din ţară, ajungea Elena Băsescu să deţină o funcţie importantă în partidul de guvernământ şi acum să aibă pretenţii - cu şanse - să fie pe lista PD-L pe un loc eligibil? Fireşte că nu. Nici calităţile ei de politician, nici mânuirea limbii române, nici cunoştinţele generale de istorie, drept şi politică, nici calităţile sale de comunicare nu au impus-o în vreun fel. Unii din anturajul Cotrocenilor au sărit în apărarea răsfăţatei odrasle. S-au ridicat şi au zis cu curaj (dacă tot se plăteşte cu ceva sinecure şi avantaje de tot felul) că fata cea mică a preşedintelui poate să fie pe listele pentru PE al PD-L, în numele democraţiei şi egalităţii de şanse, pentru că altfel ar fi o discriminare. Povestea că e fata cui este ar fi, de fapt, un dezavantaj! Tare logică! Adică dacă tata e preşedinte, eu nu am voie să fac politică? Bună întrebare şi asta. Dar, dacă era aşa, ta-lentele politice ale candidatei ar fi trebuit să se manifeste deja din plin. La Bruxelles merge crema partidelor. Ar fi trebuit, aşadar, să o vedem vorbind în congrese, ducând la capăt proiecte, luând-o de jos, dintr-o administraţie locală, făcând dovada capacităţii ei politice. Or, nu se întâmplă aşa. Fata este deja o femeie, cum spune tatăl ei, de 27-28 de ani. Traian Băsescu zicea despre ea acum doi ani, pe un aeroport, extrem de furios, că este un „copil timid“ şi promitea răzbunare pe oricine s-ar lega de ea sau de familie. Se pare în