Corneliu Vadim Tudor, autorul multor versuri interpretate de Savoy, a acceptat să vorbească despre îndrăgita formaţie.
În 2008, a ajuns la cartea cu numărul 21, "Cântece de dragoste". "Fără să le socotesc pe cele din afară. Am în jur de 10 cărţi în spaniolă, italiană, rusă, engleză. Şi m-am gândit să strâng într-un singur volum toate poeziile care au stat la baza unor cântece. Nu le spun texte pentru că nu sunt texte.
Admir Carpaţii, admir Crucea de pe Caraiman... mi-a plăcut şi Savoy. Asta pentru că am avut tot timpul o atracţie faţă de muzică, mai ales de muzica bună. O atracţie pentru arta supremă.", spune Corneliu Vadim Tudor.
ÎNGERUL. "Cred că era octombrie 1977 când l-am cunoscut pe Marian Nistor. Ziarul Scânteia Tineretului a organizat un turneu artistic în Valea Jiului. Pe vremea aceea nu erau grevele, situaţia era cum era, iar CC al UTC-ului s-a gândit să trimită câteva echipe de artişti să le facă oamenilor viaţa mai frumoasă. Aşa am fost cooptat şi eu. Lucram la Agerpres.
L-am întâlnit atunci pe Ion Voicu care ne-a cântat cu vioara lui Stradivarius şi pe membrii formaţiei Savoy. Ne-am simţit foarte bine acolo, am văzut o altă lume. M-am împrietenit cu Marian…un om cu o naivitate de înger. Ei erau foarte cunoscuţi în perioada aceea, lansaseră câteva piese de mare succes, dar puteau să interpreteze orice din repertoriul internaţional. Alături de Sincron, Savoy a fost cea mai bună trupă din perioada respectivă."
IDEEA POEZIEI. "Nu am colaborat imediat! De-abia în 1981 au compus pe versurile mele un prim cântec: «Hai să facem pace». Iniţial, scrisesem versurile pentru fata unei cunoscute cântăreţe, care era prietenă cu mine. Au prins repede, într-un mod foarte spiritual ideea poeziei. Dar nu a fost de aşa mare succes cum avea să fie după doi ani cântecul «Mulţumesc, iubită mamă». Acest c