Surpriza etapei este fara indoiala victoria Gloriei Buzau de la Galati, echipa din Crang impunandu-se in fata Otelului. Este primul succes al "lanternei rosii" in aceasta editie a campionatului.
Ioan Balaur a ales sa foloseasca in primul 11 sapte jucatori de la Timisoara: Ratiu, Mera, Bonfim, Matei, Sandu, Axente si Mansour. Decizia s-a dovedit a fi una inspirata, pentru ca in minutul 25 a aparut prima ocazie buna de a marca a oaspetilor. Sergiu Costin l-a faultat pe Mansour in suprafata de pedeapsa, iar Nicolae Bordean a acordat penalty pentru Gloria. Axente insa s-a pierdut cu firea, trimitand mingea in peluza. Ratarea s-a razbunat opt minute mai tarziu. Gabriel Paraschiv a luat o actiune pe cont propriu pe partea dreapta, a pasat in careul de 6 metri, de unde Viglianti a deschis scorul, 1-0 pentru gazde. Lucrurile pareau ca au intrat pe fagasul normal. Nu a fost de acord acelasi Axente, care si-a rascumparat greseala, invingandu-l in minutul 36 pe Kolev cu un sut la coltul lung si egaland situatia. Lovitura de gratie a fost data de buzoieni in minutul 67. Matei a centrat de pe dreapta, Kolev a ratat interventia, iar Carja, presat de Mansour (foto sus), a introdus mingea in poarta proprie: 1-2, scor final.
Victoria Gloriei este una surprinzatoare, daca tinem cont ca pe terenul galatenilor nu au reusit sa se impuna Rapid, Steaua, Timisoara sau CFR Cluj. "Sunt foarte bucuros pentru victorie. Sincer, nu ma asteptam sa castigam, dar in teren am aratat ca am fost mai buni. Cred ca victoria este meritata si e un lucru pozitiv pentru echipa asta care merita mai mult de 3 puncte in turul campionatului", a spus Ioan Balaur, care nu poate detine functia de antrenor principal deoarece nu are licenta PRO.
De partea cealalta, tehnicianul Petre Grigoras a recunoscut superioritatea oaspetilor, mentionand ca Buzaul ar fi meritat sa inscrie chiar de