SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un grafician, stabilit de multe decenii la New York, mi-a arătat la plecarea din ţară un desen conţinător cât o autobiografie. Înfăţişa un mormânt pe a cărui cruce scria: Ion Dogar Marinescu, născut la 3 octombrie 1945 – mort la 23 august 1944.
Ţin minte desenul pentru că avea un înţeles productiv, care stimula gândirea. În alte lumi ar fi părut lipsit de sens, dar la noi, dacă ar fi ajuns pe mâna Securităţii, artistul o păţea. De curând, am dat într-un lexicon cu artişti de un tip de fişă care, şi scrisă pe o cruce, tot ar fi fost o jignire. Nu e o impietate mai mare, la un alcătuitor de dicţionare cu personalităţi, ca lenea în absolut. Să citezi numele cuiva care a făcut destule în viaţă ca să apară într-un asemenea inventar selectiv, dar să nu spui despre om decât că s-a născut şi a murit. Dacă nu-i dovadă de cinism editorial, atunci e ori răzbunare, ori prostie. Când incriminăm cenzura, o facem excesiv, uitând că există şi un filtraj editorial, al cărui rol n-a fost niciodată apreciat la dreapta lui importanţă. Am în bibliotecă multe cărţi de căpătâi ale unor arheologi britanici, care conţin o pagină şi uneori două cu mulţumiri pentru cei care l-au însoţit pe autor în efortul lui scriitoricesc citindu-i lucrarea, înainte de a ajunge la tipar, semnalându-i erorile, sugerându-i abordări interesante. Altfel spus, fiindu-i cenzori în chip savant şi, totodată, garanţi ai calităţii, ai adevărului ştiinţific.
Somităţile merg chiar mai departe cu acest gen de amabilitate universitară, mulţumindu-le şi dactilografelor, şi unor prieteni, cu care doar au discutat subiectul. Cititorul are astfel asigurarea că volumul pe care l-a cumpărat, nu conteză în ce scop, nu-i o făcătură, nu-i delirul unui megaloman sau consecinţa unui război de uzură între câţiva academicieni senili. Conlucrarea are mai multe nume şi
