Joao Paulo Andrade, eroul Rapidului la Cluj, a purtat banderola Portugaliei la Olimpiada din 2004
Conducere, jucători, suporteri, tot Rapidul s-a grăbit să îi mulţumească lui Joao Paulo Andrade pentru egalul cu CFR Cluj. Portughezul a fost unul dintre cei mai buni de pe teren, dar a impresionat mai ales prin prisma problemelor avute înaintea meciului. Lui Joao (27 de ani) i s-a făcut rău în vestiar şi a insistat totuşi să joace, deşi oficialii operaseră deja pe foaia de meci schimbarea lui cu Adrian Iencsi. "Îi mulţumim pentru ceea ce a făcut. A fost o adevărată probă de caracter, un gest extraordinar!", a zis preşedintele Grigore Sichitiu.
"Cea mai urîtă amintire"
Punctul de referinţă al carierei lui Joao: Olimpiada de la Atena, din 2004. A fost căpitanul Portugaliei, dar s-a ales şi cu "cea mai urîtă amintire din viaţa mea". Andrade povesteşte: "Am fost eliminat stupid chiar la începutul reprizei a doua într-un meci cu Costa Rica. Aveam nevoie de un egal ca să mergem în «sferturi», dar am pierdut, 2-4. În clipa în care am luat eu «roşu», Portugalia conducea cu 1-0, deci greşeala mea a cîntărit decisiv la ratarea calificării. Am fost distrus, şi-acum îmi mai aduc aminte perfect de meciul ăla!". Andrade a purtat banderola de căpitan la Atena, într-o echipă din care făcea parte şi actualul "Balon de aur", Cristiano Ronaldo. "Era evident că va ajunge mare de tot, pentru că avea o ambiţie incredibilă", îşi aminteşte rapidistul.
Încă două coşmaruri
Ziariştii portughezi credeau că şi Joao Paulo Andrade va ajunge mare. Îl porecliseră "Makelele", înscrisese 13 goluri în 131 de meciuri la Leiria, antrenat de Jose Mourinho, şi a fost transferat apoi de FC Porto, dar a urmat încă o dezamăgire. "M-am accidentat la genunchi într-un amical cu Inter Milano, am avut nevoie de trei luni de repaus total. Mi-a fost greu să-mi mai c