Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieştenii se înarmează

Publicat in Adevarul, luni 16 martie 2009 ·

Femeile au devenit în acest an cei mai importanţi clienţi ai magazinelor de arme. Îşi fac provizii de spray-uri lacrimogene, aparate cu electroşocuri şi chiar arme cu bile de cauciuc şi pistoale cu gaz lacrimogen. În fiecare lună, cele două magazine cu arme existente în muncipiu comercializează peste 200 de bucăţi de spray-uri lacrimogene, peste 30 de aparate cu electroşocuri şi până la 20 de pistoale cu bile de cauciuc, aer comprimat, cu gaze iritante lacrimogene şi chiar cu gloanţe adevărate. Pentru cumpărarea celor din urmă este nevoie de permis de port armă.

De la începutul acestui an şi până în prezent, cei mai fideli clienţi au devenit femeile, acestea fiind cele care dau cei mai mulţi bani ca să se ferească de necazuri, potrivit reprezentanţilor magazinelor de profil.

“Zilnic, la noi vin doamne şi domnişoare speriate de ceea ce au văzut  la televizor în ultimele luni. Le este frică că ar putea fi agresate, violate şi chiar omorâte pentru bani. Ne cer spray-uri şi  chiar pistoale, acelea care deţin permis port-armă”, spune o vânzătoare de la Arrow International, unul dintre cele două magazine de arme existente în municipiu.

Magistraţii şi patronii se tem pentru viaţa lor

“Am venit să caut ceva ca să mă pot apăra singură, mai ales că stau la muncă până seara târziu. Nu aş avea timp să bag mâna în geantă, iau mobilul şi să sun la poliţie. De aceea am cumpărat un spray lacrimogen”, spune Silvia D., de profesie avocat.

Pe primul loc în topul celor mai fideli clienţi, în funcţie de meserii, se află magistraţii, poliţiştii, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene şi patronii de societăţi comerciale. Abia la urmă se află oamenii de rând.

În baza de date a Biroului de Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice (AEST) din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova figurează aproximativ 3.500 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 12 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 16 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°