Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua se zbate să supravieţuiască

Publicat in Adevarul, luni 16 martie 2009 ·

Gruparea din Capitală a avut parte de un sezon dezamăgitor şi va încerca să scape de la retrogradare. După ce ani la rând s-a luptat pentru event, făcând istorie în cupele europene, echipa de volei masculin a clubului Steaua este la un pas de liga a doua. Sezonul actual pare să fi fost unul nefast pentru Steaua Bucureşti, la volei masculin.

După ce, în urmă cu un deceniu, formaţia din Capitală a părăsit prima ligă pentru a reveni, doi ani mai târziu, iată că şi acum roş-albaştrii sunt în pericol de a lăsa Divizia A1.

Gruparea din bulevardul Ghencea încearcă să spele din ruşinea unui campionat dezamăgitor şi să câştige bătălia cu rivala Rapid pentru a-şi asigura, pentru încă un sezon, un loc între primele 12 echipe din România.

Primul semn a apărut în dubla din Challenge Cup, din primul tur, când militarii au cedat cu scorul general de 1-6 în faţa formaţiei Marek Union Dnoupnitsa, un team în care se regăseau patru jucători încă juniori.

LA UN PAS DE A TREIA RETROGRADARE

A urmat apoi victoria în eternul derby cu Dinamo, scor 3-1, în tur, şi se părea că totul a revenit la normal. Nu a fost însă aşa. Corneliu Andrieş a tras efectiv echipa după el, Dragoş Pavel şi Nicuşor Harabagiu s-au străduit să readucă dorinţa de a câştiga, însă nu s-a putut. Steaua a ajuns acum o formaţie de pluton, departe de lupta pentru medalii.

În sezonul 1999-2000, Steaua s-a clasat pe locul 11, din 12 echipe participante, şi a retrogradat în liga a doua, acolo unde a stat timp de doi ani. A încercat să promoveze imediat, însă a fost învinsă, în 2001, de Cimentul Fieni şi de Electrocarbon Slatina. În 2002 roş-albaştrii au revenit în Divizia A1, alături de Tractorul Braşov.

În 2005 formaţia din Capitală a avut un nou declin şi a încheiat competiţia pe locul opt, din tot atâtea participante, fiind l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum o ora
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°