Tenhicianul sibienilor crede că echipa a trecut peste perioada neagră din ultima vreme. După trei înfrângeri consecutive, Sibiul a câştigat cu Mediaş sâmbătă, scor 97-73, iar Schomers îşi doreşte ca jucătorii săi să fie în formă maximă înainte de playoff . Adevărul: După trei înfrângeri consecutive, a venit, în cele din urmă, şi victoria. La ce vă aşteptaţi în continuare?
Peter Schomers: Mai avem cinci meciuri la dispoziţie până la playoff şi sperăm să ne revenim. Am început cu acest meci cu Mediaşul, dar eu sunt foarte mulţumit şi de cum a evoluat echipa la Ploieşti în partida cu Asesoft.
Am fost aproape să întoarcem rezultatul şi asta a contat mult pentru moralul echipei. Noi trebuie să ne revenim în special în apărare, apoi ofensiva va veni de la sine. Am analizat toate aceste meciuri, am avut şedinţe întregi de vizionare şi am încercat să punem la punct lucrurile pe care le-am greşit.
“Ploieştiul s-a cam plictisit acum”
Cum s-a ajuns totuşi ca o echipă de top să aibă o asemenea serie neagră?
Fără a folosi asta drept scuză, se ştie că fiecare echipă are o perioadă mai slabă de-a lungul unui sezon. A contat mult înfrângerea de la Cluj, apoi, chiar dacă am câştigat cu Timişoara, lucrurile nu au mai mers cum trebuie. Au venit înfrângerile de acasă cu Piteştiul şi cea de la Braşov, care au fost într-adevăr frustrante.
A fost şi o perioadă în care doi dintre fundaşii noştri din rotaţia de bază au avut probleme medicale. Kevin (Octavian Popa Calotă – n.r.) a lipsit trei săptămâni iar Earl Brown nu a fost apt sută la sută. Au fost mici aspecte care au dus la o ruptură în jocul nostru. Şi normal, atunci când vin înrângerile apar şi tensiunile.
La Ploieşti aţi fost de asemenea destul de aproape de o surpriză. Credeţi că vă puteţi măsura cu Asesoft într-o serie de p