Numărul cazurilor de depresie a crescut în lunile de criză. Profilul pacientului: are 40-50 de ani şi a rămas fără serviciu. Sursa: Vlad StănescuSursa: Reuters
1 /.
Dan trăieşte vremuri cum nu credea c-o să apuce vreodată. Teoria lui, pe care o poate explica pe îndelete, sună cam aşa: criza este doar un pretext folosit de patroni pentru ca angajaţii să nu mai vină să le ceară salarii mărite, precum şi o sperietoare folosită de politicieni pentru a-i putea controla pe oameni după bunul lor plac. Dan este o victimă a unor asemenea conspiraţii: în opt ani de tranziţie şi-a pierdut de trei ori locul de muncă, apoi s-a îmbolnăvit „cu nervii”.
Arată spre oamenii care aşteaptă reţete pe holul Spitalului de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgoş”, majoritatea sunt ca el: au între 40 şi 50 de ani, par cu totul absenţi şi pot povesti bucăţi dureroase de viaţă. Au devenit cu toţii „cazuri de depresie”, despre care se vorbeşte în îngrijorătoare procente crescânde.
Cele trei runde ale „Apocalipsei” după Dan
Pentru Dan, boala este o râşniţă care macină mărunt, mărunt. Îl mai macină şi nedreptăţile pe care le vede în jur, în faţa cărora proştii par să-şi fi pus ochelari de cal - „de boli de nervi nu se îmbolnăvesc proştii, ci oamenii care gândesc. Restul nu se zbat, nu se consumă”. „Mă macină faptul că am rămas fără serviciu”, continuă el. S-a întâmplat prima oară în 1997, pe vremea guvernului Victor Ciorbea, când fabricile erau făcute bucăţi, de dragul cuvântului „restructurare”.
Muncea la întreţinere şi reparat utilaje şi l-au „restructurat” şi pe el. Utilajele pe care le repara au ajuns fier vechi, iar fabrica a fost demolată. Azi, pe respectivul teren se ridică blocuri înalte, cărora li se face reclamă.
„Când mai poţi să faci ceva eşti scos pe tuşă ca la fotbal, eşti marginalizat de societate. Se c
