Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pipera de Sibiu

Publicat in Adevarul, luni 16 martie 2009 ·

Peste 90 de familii care şi-au construit case pe terenul comunei sibiene Şelimbăr au pus mână de la mână pentru a-şi face propria reţea de utilităţi. Mai întâi au adus curent electric, iar acum se gândesc să-şi asfalteze cele două străzi pe care le-au botezat Theodor Amman şi Ştefan Luchian. Casele, pe care Primăria Şelimbăr le consideră construite pe câmp, au început să fie ridicate în urmă cu patru ani, iar acum locul este un cartier în toată regula.

Potrivit lui Sorin Botoroagă, unul dintre proprietarii din zonă, primii sibieni care s-au mutat aici, în 2006, aveau curentul adus pe stâlpi din lemn şi nu puteau să aprindă prea multe becuri în casă pentru că săreau siguranţele. S-au mutat tot mai mulţi şi a fost nevoie de un punct de tranformare şi de o reţea care să deservească zona.

Lumina, cedată societăţii Electrica

Reprezentanţii Electrica le-au spus oamenilor că nu se poate face o investiţie pentru că terenurile sunt private. Aşa că locatarii au pus mână de la mână şi şi-au făcut singuri reţeaua de distribuţie a curentului electric. Au plătit chiar pentru o putere mai mare a trasformatorului, ştiind că zona se va dezvolta şi mai mult.

„Am adunat 70 de inşi, care sa aibă încredere în mine sa dea nişte bani. Nu au fost suficienţi şi am completat de la mine. Apoi au venit încă o sută, în 2006 şi 2007“, a povestit Sorin Botoroagă. Investiţia în reţeaua electrică pe cele două străzi a ajuns la peste 500.000 de lei. La final, pentru că aşa spune legea, toată reţeaua a intrat în patrimoniul Electrica.

Deşi au case care bat suta de mii de euro, locuitorii noului cartier nu au însă asfalt. Aşa că oamenii vor să se lupte pentru asfaltarea drumului. „Vreau să-i adun pe toţi de pe aceste două străzi, să facem ceva, să punem presiune pe Primărie. E păcat de investiţiile pe care le-am făcut. Parcă am făc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cozi la secțiile de vot din București în primul tur al alegerilor prezidențiale

Libertatea acum 5 minute
Aproape 50 la sută dintre bucureșteni au votat duminică, 24 noiembrie, în primul tur al alegerilor prezidențiale, până la ora 19.45, potrivit datelor centralizate în timp real de BEC.

Ciolacu, despre Călin Georgescu: Nu e o surpriză. Îmi pare rău că partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie, cu atacuri la familie. Vor vedea ce au obţinut ei din acest stil de campanie

News.ro acum 43 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat duminică, despre Căllin Georgescu, că nu e o surpriză, adăugând că îi pare rău că partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie, cu a

Rareş Bogdan: Bătălia se duce între 2 candidaţi de dreapta pentru turul 2. Bazinul suveranist este splitat

Mediafax acum o ora
„În acest moment bazinul suveranist este splitat în două şi practic nu mai are şanse de intrare în turul 2, iar bătălia se duce între doi candidaţi de dreapta pentru turul 2. Vă rog din suflet faceţi-vă treaba până în ultima clipă, bătălia ultimelor

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum 3 ore
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

Un general rus, 18 ofiţeri şi 500 de militari nord-coreeni au fost ucişi în primul atac ucrainean cu rachete britanice Storm Shadow

Mediafax acum 26 minute
Un general rus şi 18 ofiţeri ai lui Putin au fost declaraţi morţi, iar alţi 18 au fost răniţi. Bilanţul se referă la atacul din 20 noiembrie al Ucrainei - primul care a folosit rachete britanice Storm Shadow adânc în interiorul Rusiei. Se ştia că r

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună

Mediafax acum 2 ore
Rocă spaţială inofensivă se va îndepărta de Pământ luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a soarelui, dar se va apropia din nou pentru o scurtă vizită în luna ianuarie. NASA va folosi o antenă radar pentru a observa în ianuarie asteroid

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 4 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini – FOTO

News.ro acum 22 minute
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. ”ISU Sibiu intervine de urgenţă pe strada Ştefan cel Mare la ieşirea din municipiul Sibiu, pentru stingerea unui

ALEGERI PREZIDENTIALE 2024 - Dosar penal, după ce un alegător a intrat în secţia de votare cu o armă la el

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Timiş au deschis un dosar penal după ce un fost cadru militar s-a prezentat la o secţie de votare, cu intenţia de a-şi exprima opţiunea la alegerile prezidenţiale, având la el o armă pe care o deţinea legal.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 11 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°