Meciul Steaua - Politehnica Iasi, contand pentru etapa XX din Liga I, a aratat din nou ca suporterii ros-albastrilor nu sunt dispusi sa incheie conflictul cu conducerea clubului.
Protestele au continuat in ciuda declaratiilor de dragoste facute de Gigi Becali in saptamana premergatoare meciului. Am putea spune ca au atins chiar apogeul in momentul in care fanii de la Peluza Sud au parasit stadionul si au mers in spatele tribunei oficiale pentru a scanda impotriva latifundiarului.
Ce au suporterii cu Gigi?
Fanii Stelei au multe sa ii reproseze lui Gigi Becali. Ei nu sunt de acord cu strategia patronului, aceea de a ocupa locul secund si a merge in preliminariile Ligii Campionilor. Obisnuiti cu o echipa care castiga titluri dupa titluri, suporterilor nu le-a cazut bine noua orientare a clubului.
Urmeaza tratarea Cupei Romaniei ca o competitie de mana a doua. Desi nu asigura mari beneficii financiare si nici prezenta in vreo competitie europeana de calibrul Champions League, ultrasii vad trofeul Cupei ca unul ce trebuie sa stea an de an in vitrina cu trofee din Ghencea.
Dar poate cel mai important lucru pe care i-l reproseaza latifundiarului este folosirea numelui si traditiei celui mai galonat club de fotbal din Romania in interes personal.
Ce spune Gigi?
Gigi Becali este un suporter vechi al Stelei. El s-a aflat in anturajul echipei inca din 1986, atunci cand echipa a castigat Cupa Campionilor Europeni. 15 ani mai tarziu, in 2001, se alatura conducerii ros-albastrilor, aflati in acea perioada sub patronajul familiei Paunescu.
In anul 2003 preia clubul de la Viorel Paunescu si devine unic patron. Becali spune ca in 2001 banii sai au salvat Steaua de la faliment. De asemenea, latifundiarul se mandreste cu performantele obtinute de Steaua cu el in frunte: o semifinala de Cupa