Cristian Ciobanu (38 de ani) nu şi-a imaginat că va trăi schimbări atât de radicale în cei 20 de ani care au trecut, multe în bine, altele în rău.
"Dacă aveam bani şi nu voiam să mănânc carnea aceea hidoasă de oaie, ca o gumă, de la cantina studenţească, mă opream după ore la restaurantul Mioriţa, unde mâncam brânză cu smântână, papanaşi, apoi, prin mai 1989, nu mai găseam nici d-astea, decât omletă cu brânză, nici măcar lapte bătut nu mai era, aşa că beam un brifcor, care uneori era supraacidulat, de-i stropeam pe toţi când îmi deschidea vânzătoarea capacul sticlei. O aranjam după aceea singur în navetă: îi dădeam drumu’ de sus şi făcea poc, de atrăgem atenţia. În lunile februarie-martie 1989 nu-ş‘ cum s-a făcut de aveam bani, aşa că mi-am cumpărat o cartelă de la «babuini». Cum, nu ştiţi ce-s ăia babuini? Aşa le spuneam noi studenţilor arabi. Aceştia erau cu toţii cazaţi în căminul T7, din cuplul T7-T8, că erau căminele cuplate. Căminul T8, plin cu studenţi obişnuiţi, îi spiona pe cei din T7, plin cu străini, şi invers. Colcăia de informatori, securişti, miliţienii veneau seara şi stăteau geană pe ce se întâmplă.
Curve cu duiumul, la fiecare etaj, găşti întregi de piţipoance. Pe aviziere la intrare, anunţuri, vând cafea «Mocca». Mocca era denumirea cafelei. «Tund, execut planşe!» Arabii erau de fapt nişte sărantoci ce proveneau din ţările cu simpatii comuniste. Stăteau acolo şi nişte coreeni, rupţi în fund, de altfel. Babuinii făceau şi ei bravadă cu cafeaua economisită acasă, pe care o făceau acum cadou gagicilor fericite foc că se încălzeau şi ele la focul sacru de abanos. Zâmbeau şi ele bucuroase în faţa figurinelor ţepene cu cârlionţi. Tot aici erau cazaţi şi sportivii, rugbişti în special, mulţi dintre ei cu sarcini precise, de partid şi de stat. Mai provocau câte un scandal, bătaia dintre aceştia era una regulată. În
