Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Mister KO“ a predat o nouă lecţie

Publicat in Adevarul, luni 16 martie 2009 ·

Lucian Bute l-a învins prin KO tehnic, în repriza a patra, pe columbianul Fulgencio Zuniga. Graţie acestei victorii, „Mister KO“ şi-a păstrat centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie şi rămâne neînvins în cele 24 de partide disputate la profesionişti. Citiţi la finalul articolului şi un editorial pe tema victoriei de la Montreal a lui Bute. Susţinut frenetic de 15.000 de spectatori, Lucian Bute a intrat în ring hotărât să spele imaginea meciului cu mexicanul Librado Andrade, atunci când a fost pus la podea chiar înaintea gongului final.

După o primă repriză de tatonare, Bute îşi „înţeapă“ pentru prima oară adversarul în repriza secundă cu o directă la care Zuniga nu a avut reacţie. În partea a treia, „Mister KO” îi aplică, în uralele publicului, un upercut de stânga foarte bun columbianului, dar acesta rezistă. 

În repriza a patra, Bute se dezlănţuie şi Zuniga este KO după o lovitură puternică în plex care îi taie respiraţia. Columbianul încearcă să continue, dar ploaia de lovituri expediate de român l-a determinat pe arbitrul de ring să întrerupă meciul după doar 11 minute şi 25 secunde de la start. Victoria declanşează o nebunie generală la Bell Centre, iar Bute este ridicat pe braţe de prietenii prezenţi la meci şi de staff-ul său.

„A fost o seară excepţională. Am demonstrat ceea ce trebuia, că sunt campion şi că merit să fiu campion. Dedic această victorie lui Eric Lucas (n.r. preşedintele Interbox) şi fetiţei lui, care este bolnavă, şi, de aceea, Eric nu a putut veni la meci”, a declarat Lucian Bute imediat după partida cu Zuniga.

Lucian Bute şi-a apărat astfel pentru a treia oară centura cu diamante după ce, pe 19 octombrie 2007, a devenit campion mondial în faţa lui Alejandro Berrio. Pe 29 februarie 2008 Lucian şi-a apărat, pentru prima dată, titlul mondial. Adversarul lui, William Joppy,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci oameni au murit și alți 50 au fost răniți după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie electorală în Mexic

HotNews acum 48 minute
Cinci persoane au murit miercuri seara (22 mai) în statul mexican Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie pentru partidul Mișcarea cetățenească, a declarat guvernatorul statului. Politia se afla in

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 26 minute
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 2 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Poliţia franceză va rămâne în Noua Caledonie cât timp va fi necesar, anunţă Macron care a ajuns în teritoriul de peste mări afectat de revolte

News.ro acum o ora
Preşedintele Emmanuel Macron a promis că forţele de poliţie franceze vor rămâne "atât timp cât va fi necesar" în Noua Caledonie, la sosirea sa în teritoriul francez din Pacific, afectat de revolte, relatează BBC. Emmanuel Macron a declarat că forţa

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Amazon intenţionează să ofere o versiune modernizată cu AI a serviciului de asistenţă vocală Alexa şi un abonament lunar

News.ro acum o ora
Amazon îşi actualizează asistentul vocal Alexa vechi de un deceniu cu inteligenţă artificială generativă şi intenţionează să perceapă o taxă lunară de abonament pentru a compensa costul tehnologiei, potrivit persoanelor care cunosc planurile Amazon,

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 3 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum 26 minute
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 10 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

17°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°