Guvernul de la Budapesta nu a reuşit să implementeze nici până acum reformele radicale solicitate de FMI. Drept pentru care, chiar de anul acesta, Ungaria se va confrunta cu o criză valutară ce va avea ca efect un „colaps social”. Moneda naţională ungară – forintul – îşi continuă prăbuşirea, iar băncile au tăiat aproape complet creditarea şi vor avea pierderi şi mai mari în acest an, se arată într-un studiu realizat de banca centrală a Ungariei. În aceste condiţii, Ungaria va ajunge inevitabil la faliment. Interesant este că avertismentul vine chiar din partea unui membru al cabinetului Gyurcsany, mai exact, ministrul Economiei, Gordon Bajnai, scrie cotidianul Nepszabadsag, preluat de Agerpres. Bajnai a precizat într-un interviu pentru cotidianul ungar că, de mai bine de zece ani, ţara sa nu a reuşit să facă niciunul dintre paşii necesari „pentru a se pregăti de vremuri grele”.
El a criticat mai ales faptul că Ungaria ia tot mai multe împrumuturi externe, dar nu face nimic pentru a-şi diminua cheltuielile: „Investitorii din ţara noastră sunt tot mai nerăbdători şi cred că Ungaria a făcut prea puţin, motiv pentru care nu este pregătită pentru timpurile dificile pe care le trăim. Ei se întreabă de ce ne păcălim pe noi înşine imaginându-ne că este posibil să ne finanţăm în continuare cheltuielile nemăsurate, mult peste realizări, folosindu-ne de creditul extern”. Toate guvernele care s-au succedat din 1998 doar au evitat să rezolve problemele care duc la vulnerabilitate economică, mai spune Bajnai.
O parte din acestea se referă la protecţia exagerată oferită de stat populaţiei: „Foarte puţini oameni alcătuiesc populaţia activă efectivă şi foarte mulţi trăiesc din ajutoarele acordate de stat”, subliniază Bajnai. El a propus, concret, lărgirea bazei de impozitare, concomitent cu reducerea fiscalităţii ce apasă asupra firmelor şi cu reducerea cheltuielilor