„O sa-i dau lui Ichim sa numere telegondolele”, declara vara trecuta primarul Târgu-Muresului Dorin Florea, cu ocazia unei sedinte a Consiliului Local, în contextul în care se discutau atributiile celor doi viceprimari de atunci, Csegzi Sandor si Marius Ichim. Gustata de unii, poanta a provocat serioase indigestii altora mai sensibili la declaratii acide, mai ales ca proiectul lansat în campania electorala de fostul viceprimar liberal, a carui viziune era legarea printr-un sistem de transport în comun cu telegonole a cartierului Tudor de complexul Week-end, via Sala Sporturilor, era unul cel putin interesant.
Dupa ce într-un interval de aproape un an de zile n-au fost în stare sa dea în folosinta pasajul subteran pentru pietoni din intersectia strazilor Gheorghe Doja cu B-dul 1 Decembrie 1918, cu toate ca acesta a fost inaugurat de vreo trei ori cu mare tam-tam, edilii pregatesc de aceasta data un megaproiect. Tot subteran. Concret, primarul a anuntat ieri ca va propune la urmatoarea sedinta de Consiliu Local realizarea unui studiu de prefezabilitate necesar realizarii unui proiect de construire a unei parcari subterane sub Piata Trandafirilor. Sa recunoastem, intentia nu e rea, în conditiile în care a parca la ore de vârf în zona centrului a devenit o adevarata aventura pentru soferi.
Dar, pe lânga beneficii, ar trebui sa ne gândim si la nota de plata, nu? Sa nu uitam ca ne aflam într-o perioada de criza, care se resimte din plin si la nivelul administratiei locale, sufocata parca tot mai acut de lipsa banilor. Edilul sef a gasit solutia si a propus concesionarea serviciilor de parcare subterana catre o firma privata. Ce cunoscut îmi suna manevra… Ah, da, avem asa ceva si la suprafata! Cu ce costuri, stie orice conducator auto si nu numai…
„O sa-i dau lui Ichim sa numere telegondolele”, declara vara trecuta primarul Târgu-Muresului Dorin Florea,