Cu aplauze si strigate de victorie, apropiatii lui Crin Antonescu au reusit, luni, in sedinta Delegatiei Permanente a PNL sa-si impuna punctul de vedere si sa infiinteze functia de prim vicepresedinte, desi seful liberalilor, Calin Popescu Tariceanu s-a opus. Liberalii au votat cu 79 de voturi pentru, 56 impotriva si sase abtineri introducerea functiei de prim vicepresedinte in statutul partidului. Surse liberale au declarat pentru Hotnews.ro ca Relu Fenechiu, care isi dorea aceasta pozitie a pierdut in fata lui Ludovic Orban. Astfel, votul din DP oficializeaza tandemul Crin Antonescu- Ludovic Orban pentru sefia PNL.
La inceputul lunii martie, membrii Delegatiei Permanente a PNL au respins propunerea infiintarii functiei de prim-vicepresedinte. Dupa doar doua saptamani, tot ei si-au schimbat optiunea. Pe baza negocierilor purtate de tabara lui Crin Antonescu, liderii filialor judetene ale PNL au facut presiuni la sedinta Delegatiei Permanente pentru introducerea acestei noi functii in statutul partidului.
Surse participante la sedinta sustin ca taberele din partid s-au certat "ca la usa cortului" daca sa fie supusa sau nu la vot infiintarea noii functii. Cu toata opozitia taberei lui Calin Popescu Tariceanu, Ludovic Orban a facut propunerea care a fost adoptata cu 79 de voturi pentru, 56 impotriva si sase abtineri. Sursele HotNews.ro sustin ca Tariceanu a cerut ca votul sa fie unul deschis, prin apel nominal, "ca sa se dea cartiile pe fata".
Dupa validarea propunerii, apropiatii lui Antonescu si-au manifestat bucuria cu aplauze si strigate de victorie.
Astfel, viitoarea structura de conducere a PNL ar putea avea un presedinte, un prim-vicepresedinte si 29 de membri in Biroul Politic Central, dintre care 14 vicepresedinti. Propunerea validata de Delegatia Permanenta va fi dezbatuta la congresul din 20-21 martie.
Or