Colaborarea dintre Savoy şi Angela Similea a fost una dintre cele mai rodnice din muzica românească.
Angela Similea s-a alăturat formaţiei Savoy în anii 1970. "Interpreţii de muzică uşoară, ca şi instrumentiştii, de altfel, aveau de trecut un examen de atestat de artist profesionist în faţa unei comisii. Împrejurarea a făcut ca eu să am nevoie să fiu acompaniată de o trupă, iar trupa, la rândul ei, să acompanieze un solist. Aici a intervenit «clipa», destinul... şansa fiecăruia. Acela a şi fost primul moment «Savoy şi Angela Similea»", îşi aminteşte artista.
"Armonia care s-a născut între noi, fără premeditare, a creat un mediu favorabil amândurora, în evoluţia noastră artistică. La scurt timp după ce ne-am întâlnit am început să şi lucrăm împreună, iar trupa Savoy, chiar dacă a mai colaborat şi cu alţi colegi ai noştri, pentru mine a devenit singura trupă vocal-instrumentală cu care am cântat timp de 15 ani", ne-a povestit Angela Similea.
SĂLI PLINE. Alături de Savoy, Angela Similea a cântat atât în ţară, cât şi peste hotare. "Înainte de ’89, concertele erau concerte. Se cânta! Publicul umplea până la refuz sala de spectacol sau tribuna stadionului... şi toate cu bilete deloc ieftine, sponsor principal fiind însuşi publicul. Ne-am bucurat de mare, mare succes. Iubirea publicului era atât de năvalnică, încât erau momente când trebuia să fim înconjuraţi de cordoane de miliţie, pe cai; numai astfel puteam să intrăm şi să ieşim de la concerte. Turneele erau lungi, de aceea petreceam mult timp împreună, împărţind bunele şi mai puţin bunele, ca într-o familie. Ceea ce a guvernat relaţia dintre noi a fost prietenia şi respectul", spune interpreta.
IMPECABILI. "Profesional, erau impecabili, de aceea am şi reuşit să ducem această colaborare atâta timp. Este foarte important pentru o trupă, care are şi activitate de li