Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii de la Inginerie, cei mai buni la AutoCAD

Publicat in Vocea Brailei, luni 16 martie 2009 ·

* concursul s-a desfăşurat la nivelul Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi

Studenţii Facultăţii de Inginerie au ocupat locurile I şi II la Concursul de AutoCAD din Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi. Echipa brăilenilor a fost îndrumată de conf. univ. ec. dr. ing. Adrian Goanţă. Competiţia intitulată "Concurs profesional de reprezentare grafică inginerească în AutoCAD", ediţia a II-a, s-a desfăşurat vineri şi a avut două niveluri de dificultate, unul pentru începători şi altul pentru avansaţi, care s-au derulat în acelaşi timp.

Au participat 35 de studenţi şi masteranzi. La secţiunea de începători cerinţa subiectului consta în desenarea asistată de calculator a celor trei proiecţii ortogonale în timp de două ore, în timp ce la nivelul avansaţi, concurenţii trebuia să genereze modelul tridimensional şi totodată să efectueze şi desenul de execuţie al piesei, într-un interval de timp de trei ore. Din partea Facultăţii de Inginerie din Brăila au participat şapte studenţi de la specializarea "Inginerie economică în domeniul mecanic" şi un masterand de la specializarea "Inginerie asistată de calculator". "Studenţii brăileni au demonstrat o pregătire foarte bună şi au ocupat primele două locuri la nivelul celor avansaţi, mai exact Daniel Ilie - student în anul IV la specializarea inginerie economică în domeniul mecanic a obţinut locul I, iar masterandul Alin Dumitru Orăşanu de la specializarea Inginerie Asistată de Calculator a obţinut locul II. Rezultatele studenţilor brăileni au fost cu atât mai valoroase cu cât concursul s-a susţinut în versiunea 2008, iar ei au studiat AutoCAD-ul doar la nivelul versiunii 2002 pentru care facultatea deţine licenţe educaţionale", a precizat decanul Adrian Goanţă, îndrumătorul studenţilor.

Concursul s-a desfăşurat la Facultatea de Mecanică din Galaţi.

În luna aprilie ar urma să se organizeze faza naţională a

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°