Împinsă de sărăcie, o bătrână din Vorona parcurge zilnic zeci de kilometri ca să vândă plante medicinale la oraş. Elena Buruiană (75 ani) n-ar putea supravieţui fără ajutorul trecătorilor, care îi cumpără ierburile mai mult din milă. Afară e un soare „cu dinţi” şi un vânt pătrunzător, iar puţinii trecători se grăbesc spre adăpost cu mâinile înfipte în buzunare.
Aproape nimeni nu observă că după un colţ de stradă, în pragul unui magazin închis de criză, stă zgribulită pe un scăunel mătuşa Elena. Bătrâna a venit în târg dis-de-dimineaţă. „M-am dat aici după blocul ăsta, că parcă aici nu bate aşa de tare vântul. Dacă ştiam că este aşa de frig nu mai veneam astăzi”, spune ea. Ţine în mâinile ei bătătorite de muncă şi vinete de frig câteva bucheţele de plante medicinale.
Vine aproape în fiecare zi în oraş de la Vorona. De pe câmpurile de acolo a cules florile, iar acum imploră cu privirea ca cineva să îi cumpere marfa. „Vând câteva bucheţele de plante pe zi. Nu multe. Oamenii îmi mai dau aşa un bănuţ fără să cumpere. Câte un leu, acolo. Ajung acasă şi cu 30 lei. Pentru mine este mult”, spune cu lacrimi în ochi Elena Buruiană.
Singură pe lume
Soţul bătrânei s-a prăpădit în urmă cu ani de zile, nici ea nu mai ştie când. „Acum vreo opt sau nouă ani. Era bolnav şi m-a lăsat pe mine singură. Mai am o fată, dar şi ea este vădană, bărbată-su a murit de stop cardiac când prăşea la vie. A mai avut un băiat, care a murit de cancer la sânge”, îşi aminteşte bătrâna.
Pensia femeii nu este mai mare de 200 de lei, iar cheltuielile lunare o împing să înfrunte gerul, ploaia, zăpada sau canicula şi să facă rost de bani pentru a-şi plăti lumina şi pentru a-şi cumpăra de mâncare. „Am nevoie de bani să îmi cumpăr lemne. Este frig acasă, poate mai frig decât aici şi trebuie să vin să fac rost de bani”, spune bătrâna. În fi
