Craiovenii au obţinut o victorie frumoasă în faţa mehedinţenilor, consolidându-şi poziţia a doua în clasamentul Diviziei A. Echipa masculină de handbal CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă, pe teren propriu, altă divizionară A olteană, HC Delignit Mehedinţi, cu scorul de 36-33 (18-17), într-un joc din cadrul rundei a patra din turul II al seriei D. Jucătorii craioveni au condus mai tot timpul pe tabela de marcaj, la o diferenţă de un gol sau două, dar nu se puteau distanţa. „În prima repriză am ratat foarte mult, de şase-şapte ori am dat în bară", a explicat Cătălin Popescu, antrenorul secund de la CS Universitatea. Abia pe final de meci, pe fondul ratărilor din tabăra severineană, handbaliştii craioveni s-au desprins. „Jocul a fost echilibrat, dar noi am ratat foarte mult în partea a doua, mai ales pe final. Îmi pare rău că am pierdut. Dacă băteam, ar fi rămas deschisă lupta pentru locul doi. Totuşi, jocul rezultatelor poate duce la relansarea campionatului. Cum a pierdut acum două runde la Caracal, liderul HC Arad mai poate face paşi greşiţi. Noi jucăm cu Arad la Severin şi sper să-i batem", a spus la finalul partidei din Sala Sporturilor antrenorul oaspeţilor, Victor Petcu. În ultimul minut de joc, jucătorul severinean Boştinaru a primit cartonaş roşu pentru proteste. Pentru CS Universitatea au evoluat: Bistrian, Păun, Trancă, Cordescu (3 goluri), Târnă (1), Rouă (2), Bîrlogeanu (2), Mărgineanu, Mincan (7), Arsene (7), Ruseanu (2), Şerban (3) şi Fl. Pavel (9), iar pentru HC Delignit Mehedinţi au jucat: Iovan, Udriştoiu (7), B. Pavel, R. Talabă, Vărzaru (5), Iacob, Boştinaru (11), Cărăgui (3), Staicu, Tănăsescu, Chipăruş, Rădulescu (5), Mihalcea şi Ghiră.
După acest succes, CS Universitatea se menţine pe locul doi, la un punct în spatele liderului HC Arad şi la două puncte în faţa celor de la Delignit Mehedinţi. Celelalte rezultate înregistrate în aceast