* un joc în care Bosoi, Pânzaru şi Chipciu au ratat nepermis din poziţii ideale
Brăilenii au început bine partida cu Stejaru şi se părea că Mihai Ciobanu a reuşit să găsească formula câştigătoare în faţa unei formaţii vizitatoare cu multe nume de marcă, precum Purică, Tigoianu, Luca, Doicaru sau Pitu. CF Brăila şi-a surprins de mai multe ori adversara în această primă parte a întâlnirii, însă jucătorii ajunşi la finalizare s-au făcut de râs.
Prima ocazie a gazdelor a venit foarte repede, în minutul 4, când Lupu, lansat pe stânga de Chipciu, a centrat în faţa porţii, însă acolo se afla numai juniorul Ilie şi acesta nu a ajuns mingea. Neşansa a făcut ca şi în minutul 9, într-o poziţie foarte bună de şut să fie celălălt junior, Iosofache, dar nici el nu a avut o execuţie bună şi mingea a trecut la mare distanţă de poarta lui Mogoş.
Abia după primul sfert de oră oaspeţii au trimis primul şut pe spaţiul porţii prin Şicu, însă Mitrea a fost la post.
Prima mare ocazie a primei reprize a fost irosită de brăileni prin Olenic. În minutul 17, fundaşul central al gazdelor a primit mingea cadou de la portarul Mogoş, dar a şutat în bară şi unul dintre fundaşii oaspeţilor a înlăturat apoi definitiv pericolul.
Un minut s-a mai scurs apoi până la deschiderea scorului. Formaţia vizitatoare a declanşat un contraatac rapid, care a surprins pe picior greşit defensiva brăileană, Tigoianu a trecut de Mitrea însă în momentul şutului a fost faultat de Ilie şi centralul Florin Ghimbăşan a arătat punctul cu var, iar Pitu a stabilit scorul primei reprize.
Putea fi chiar 0-2, la faza imediat următoare numai că de această dată Mitrea a avut o intervenţie foarte bună şi a blocat mingea de la picioarele lui Pitu, dar şi 1-1 în minutul 35, dacă Bosoi, excelent lansat de Chipciu, nu ar fi ratat dintr-o situaţie foarte bună. Până la pauză Pânzaru şi-a tr