* trei tineri care au dat buzna în casa unei bătrâne, au bătut-o şi i-au furat suma de 4.800 de lei, au fost cazaţi după gratii
După descinderile efectuate de poliţişti în mai multe imobile din oraşul Făurei, trei tâlhari au ajuns după gratii. Georgian I., de 21 de ani şi Relu S., de 18 ani, ambii din Făurei, suspectaţi că au tâlhărit o bătrână de 83 de ani, au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, S.A. în vârstă de 17 ani, din aceeaşi localitate, participant la comiterea infracţiunii, a fost dat în urmărire la nivel naţional deoarece se sustrăgea cercetărilor. "La data de 13 martie, instanţa a emis mandate de arestare preventivă, pentru primele 29 de zile, pe numele primilor doi şi, în lipsă, pentru primele 20 de zile în cazul minorului. I.Georgian şi S.Relu au fost încarceraţi în arestul inspectoratului şi, în urma investigaţiilor efectuate de judiciarişti, în aceeaşi zi, a fost depistat şi reţinut minorul S.A, care a fost şi el încarcerat", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, subinspector Jenel Şogor.
Reamintim că în dimineaţa zilei de 12 martie, poliţiştii brăileni au descins în mai multe imobile din oraşul Faurei pentru depistarea autorilor unei infracţiuni de tâlharie. Fapta a fost comisă în noaptea de 10 spre 11 martie, la ora 00.30, când autori necunoscuţi au pătruns în imobilul octogenarei, au lovit-o cu pumnii şi picioarele şi i-au sustras o poşetă în care avea suma de 4.800 de lei. * trei tineri care au dat buzna în casa unei bătrâne, au bătut-o şi i-au furat suma de 4.800 de lei, au fost cazaţi după gratii
După descinderile efectuate de poliţişti în mai multe imobile din oraşul Făurei, trei tâlhari au ajuns după gratii. Georgian I., de 21 de ani şi Relu S., de 18 ani, ambii din Făurei, suspectaţi că au tâlhărit o bătrână de 83 de ani