"Le face-a-face", binecunoscuta rubrică a hebdomadarului "Le Figaro Magazine", îi are ca invitati, pentru numărul din 7 martie 2009, pe Bill Clinton, cel de -al 42-lea preşedinte al Statelor Unite şi pe Phillipe Douste-Blazy, secretar general adjunct al ONU. Titul sub care revista inserează dialogul este, de fapt, dat de o întrebare: "Poate supravieţui, lumea a treia, crizei?".
Dincolo de afinităţile pentru acest subiect fierbinte, partenerii acestui dialog mai au ctâvea lucruri în comun. Bill Clinton conduce activităţile Clinton Global Initiaitve, care are ca obiectiv esenţial combaterea sărăciei şi a bolilor în Africa., în zece ani, Fundaţia Clinton reuşind să colecteze peste 500 milioane de dolari. La rândul său, Phlippe Douste-Blazy este preşedintele UNITAID, fundaţie destinată ajutorului medical, ale cărei activităţi se desfăşoară cu sprijinul ONU şi în parteneriat cu Fundaţia Clinton.
În deschidere este reprodus un sugestiv schimb de replici. La întrebarea lui Philippe Douste-Blazy: "Cine poate împiedica emigrarea, atâta vreme cât există foamete?", Bill Clinton răspunde: "Trebuie să colectăm (fonduri - n.n) ca şi cum am face asta pentru o campanie electorală. Dacă oamenii cred într-o cauză, atunci donează."
OPORTUNITĂŢI PENTRU TOŢI...
Prima mutare îi revine lui Bill Clinton: "Criza cere, mai urgent ca niciodată, un ajutor pentru dezvoltare din partea ţărilor bogate pentru ţările sărace. Două miliarde de persoane trăiesc cu mai puţin de 2 dolari pe zi, un miliard cu mai puţin de un dolar. Acest lucru nu mai poate dura. Dacă sistemul financiar american se prăbuşeşte din cauza unui exces de investiţii în subprime, se constată că economiile europene au investit, ele însele, în aceste valori imobiliare care au îmbogăţit o minoritate." De aici, constatrea că interdependenţa financiară fiind globală - fie în bine, fie