O campanie electorala pentru conducerea unui partid, spectaculoasa si spectaculara totodata si dusa cu atata aplomb in mass-media, pare sa trimita la un altfel de „razboi al sfarsitului lumii“. Totul se intampla de parca PNL – desi in opozitie – ar fi oarecum arbitrul puterii. Or, cu o „majoritate parlamentara transparenta“ de 70%, o asemenea evolutie indica o criza iminenta. In fond, se pare ca, odata cu alegerile interne si congresul PNL, se joaca si viitorul guvernarii, dar si al regimului politic romanesc. Cam mult pentru un partid care – odata trecut in opozitie – nu si-a gasit locul nici ideologic, nici politic. Iar in cazul apropiatului congres al PNL, lipsa de apetit ideologic este simptomatica. Si in PNL, precum in celelalte partide, se face simtita aceeasi tendinta a personalizarii excesive a partidului. Cata vreme Calin Popescu Tariceanu este criticat pentru deciziile sale personale, mai ales privind persoanele, iar nu pentru optiunile sale ideologice, congresul PNL pare mai degraba o confruntare intre doua viziuni privind organizatia de partid, iar nu a ideologiei. De parca liberalismul s-ar afla intr-un moment fast, iar controversele privind sensul liberalismului astazi nu ar exista! De parca Obama nu ar fi si el tot liberal? Sa fie oare rezultatul marketingului politic sau al incapacitatii de reactie ideologica, chiar si la o criza economica precum cea actuala?

Pentru Traian Basescu evolutia situatiei din PNL ramane preocupanta, iar presedintelui Romaniei nu ii poate fi indiferent cine va castiga presedintia liberalilor. Pentru Basescu o colaborare cu un PNL condus de Tariceanu este aproape imposibila. De aceea, inlaturarea rituala a lui Tariceanu ar putea deschide calea spre o colaborare, dar dupa alegerile prezidentiale, cand un Basescu reales ar putea pune orice conditii. Cam la fel a fost si cu PSD, care a trebuit sa accepte sacrificarea s