Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Benzină cu pipeta pentru Poliţie

Publicat in Vocea Brailei, marți 17 martie 2009 ·

* preşedintele CJ şi primarul sunt dezamăgiţi de faptul că toate eforturile depuse pentru a aloca Poliţiei fonduri pentru combustibil, au fost în zadar * singura speranţă a rămas într-un proiect de hotărâre de Guvern, care să prevadă ca banii respectivi să poată fi alocaţi prin ATOP * până atunci, însă, poliţiştii brăileni trebuie să se descurce într-o lună cu doar 9.600 litri de benzină, adică mai puţin de două plinuri pentru fiecare autoturism

Preşedintele CJ şi primarul municipiului sunt extrem de dezamăgiţi de faptul că nu vor putea ajuta poliţia cu combustibil, aşa cum au sperat până acum. Gheorghe Bunea Stancu şi Aurel Simionescu au anunţat că în ciuda eforturilor depuse pe la diferite ministere şi pe la Guvern, propunerea lor de a permite reprezentanţilor administraţiei locale să aloce fonduri poliţiei, pentru combustibil, a fost respinsă. Cei doi au ţinut să precizeze că nu vor lăsa lucrurile aşa şi că vor încerca, ajutaţi şi de ministrul Dan Nica, să iniţieze un proiect de hotărâre de Guvern care să prevadă ca banii respectivi să poată fi alocaţi prin ATOP, însă nu cred că, cel puţin în următoarele 6 luni, vor rezolva ceva. "Combustibil o să dăm când o să permită legea. Atât eu, cât şi domnul primar Simionescu, am făcut toate demersurile posibile să fie acceptată propunerea noastră, însă nu a mers. S-a respins. Am încercat tot felul de formule pe parteneriate sociale, însă cei de la Guvern nu au vrut şi pace. În plus, Curtea de Conturi ne-a zis să nu ne băgăm să dăm noi banii cine ştie cum, că e caz penal. Aşa că nu avem ce face... Ne pare rău", a afirmat preşedintele CJ, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

La rândul său, şi primarul Aurel Simionescu a declarat că nu se vor lăsa aşa uşor şi vor continua discuţiile cu ministrul Nica: "S-a tot promis la nivel naţional că atribuţiile ATOP se vor schimba, dar se pare că interesele sunt majo

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 9 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 12 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 11 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 8 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Sute de documente naziste, găsite în arhivele Curții Supreme din Argentina. Incidentul diplomatic prin care au fost obținute

HotNews acum 8 ore
Justiţia argentiniană a descoperit sute de documente şi hărţi ale membrilor organizaţiilor naziste în cutii aflate în arhivele Curţii Supreme a ţării, a dezvăluit duminică ziarul Clarin, preluat de AFP. Cutiile, şapte în total, au fost deschise vine

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

7°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°