Jurnalişti bătuţi, jurnalişti morţi la locul de muncă sau în timp ce-şi făceau meseria. Cazuri pentru care Inspecţia Muncii nu are încadrarea de accident de muncă sau deces cauzat de boală profesională. Pentru că în lege nu există nici o prevedere care să vizeze sau să aibă legătură cu lucrătorii în ramura mass-media. Căci ei nu se îmbolnăvesc, sunt veşnic tineri şi nu se sacrifică pentru meserie.

Doi ziarişti morţi într-o explozie cumplită, în timp ce-şi făceau meseria. O exclusivitate plătită scump la Mihăileşti în 2004 de Ionuţ Barbu şi Elena Popescu. Nu s-a considerat că evenimentul este accident de muncă decât la nivel declarativ, de parcă cei doi jurnalişti ar fi plecat într-o plimbare de plăcere la ora 5 dimineaţa să filmeze un camion burduşit cu azotat de amoniu, arzând la marginea drumului. Un ziarist mort în grupul de montaj la Naţional TV, anul trecut în Vinerea Mare. Nu a dat vreun semn de boală până atunci, medicii legişti stabilind cauza decesului în cazul lui Daniel Chiribeş ca fiind o afecţiune congenitală la inimă. După o perioadă de stres intens, Alexandru Lăzurcă Cozma de 23 de ani, jurnalist la ziarul Atac, a căzut în camera de cămin din Regie, unde locuia. Atac cerebral. La câteva zile, tânărul a murit, iar medicii au concluzionat că de vină e tot o afecţiune congenitală la creier. Ziarişti bătuţi la meciuri sau "la comandă", mai ales în presa locală. Când o încasează, la nivelul opiniei publice funcţionează vechea cutumă a poporului român care caută nod în papură tot victimei: "Trebuie să fi făcut ei ceva..." De cele mai multe ori ziariştii agresaţi chiar fac ceva. Meseria.

Niciunul dintre evenimentele de mai sus nu a fost încadrat în clasa accidentelor de muncă. Pentru că, în România, jurnaliştii sunt superoameni: nu suferă de boli profesionale, nu se accidentează şi nici nu mor din cauza jobului. Asta deşi lege