Gruparea gorjeană încearcă să-şi acopere posturile deficitare şi a chemat la probe doi albanezi şi un sârb, unul dintre aceştia prezentându-se deja sub comanda lui Sorin Cîrţu. Deşi are un lot de 27 de fotbalişti, antrenorul Sorin Cîrţu dispune de puţine soluţii pentru posturile de portar, fundaş dreapta şi atacant, dovadă că a cerut întăriri după startul slab al returului. Doi fotbalişti albanezi şi un sârb, liberi de contract, sunt gata să salveze echipa lui Cîrţu aflată la limita retrogradării, unul dintre ei, Blerim Rrustemi (foto), ajungând deja la Târgu Jiu. Rrustemi (26 de ani) are trei selecţii în naţionala Albaniei şi este recomandat ca fundaş dreapta, însă posturile sale preferate sunt cele de fundaş central şi mijlocaş la închidere. „Blerim Rrustemi a evoluat la Alki Larnaca, însă nu şi-a primit de patru luni salariul şi a fost declarat liber de contract. Joacă trei posturi, fundaş central, mijlocaş la închidere şi fundaş dreapta, dar în naţională a evoluat ca mijlocaş defensiv, unde îi place cel mai mult", a declarat impresarul jucătorului, Ştefan Kokoneshi. Săptămâna viitoare, mai precis marţi, este aşteptat la Târgu Jiu şi un portar albanez, Erion Dine, şi el internaţional al Albaniei. Dine a evoluat în ultimul sezon în Liga a II-a albaneză, la Appolonia, unde a primit doar 14 goluri în 35 de jocuri. Cel de-al treilea jucător aşteptat la probe este atacantul sârb Miodrag Andjelcovic, fotbalist care a mai evoluat de-a lungul carierei sale la Espanyol, Antalyaspor, Fluminense, Almeria şi Al-Ahli. „Am căutat să ne întărim în atac şi pe flancul drept al apărării, pentru că Popete a jucat slab în meciul cu Unirea Urziceni. Cei trei sunt în probe şi trebuie să arate ceva ca să-i transferăm. Am mai luat noi pe camerunezul ăla aşa pe nevăzute (Nicolas Alnoudji - n.r.)... Poate avea calităţi, dar... Şi avea 17 selecţii la naţională! Antrenorul va decide dacă-i