Luna martie a anului 1989 a fost marcată în România de semnele a ceea ce păreau viitoare şi serioase proteste, după modelul altor ţări din sistem.
După "scrisoarea celor şase" şi scrisoarea deschisă a lui Dan Deşliu, poetul Mircea Dinescu a început să facă valuri în presa de afară cu interviul acordat ziarului Liberation. Se aştepta ca alţi militanţi ai partidului şi scriitori să-şi declare deschis aderenţa la protestatari. S-ar fi înfiripat astfel şi în România emergenţa "restructurării" într-un transfer calm şi lin al puterii.
Mircea Dinescu nu era la primul gest de sinceritate politică asumată. În vara anului 1988, invitat fiind de Uniunea Scriitorilor Sovietici în Ţările Baltice, Dinescu şi-a exprimat, la Radio Moscova, entuziasmul pentru perestroika şi glasnost. A urmat discursul intitulat "Pâinea şi circul", rostit într-un colocviu de literatură organizat de Academia de arte vest-berlineză.
"Minimum", publicaţie ce apărea în limba română în Israel, a tipărit în numărul său din aprilie, integral, textul acestui discurs. "Zidul Berlinului este de felul său o operă de artă, o replică la Statuia Libertăţii, o întruchipare în beton a unei ideologii care a umplut lumea cu ziduri abstracte, care ne-au fost dăruite încă de la naştere; căci o dată cu laptele matern sugem şi ideologie", a spus Dinescu.
"România", a spus el, "e o ţară cu mireasmă de banană, azi aflată în plin avânt de construcţie a propriilor ziduri interioare... cu localnici care sufereau de rude în străinătate, cu graniţe închise şi transfugi consideraţi trădători. Scriitorii ei suferă uneori de inconştiente şi elegante deformări profesionale, căci într-un sistem totalitar anormali par cei care nu şchioapătă".
Mircea Dinescu era considerat liderul generaţiei sale de poeţi. Sorin Alexandrescu îl descria astfel în prefaţa volu
