Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuinţele din Dubai, mai ieftine cu 20%

Publicat in Adevarul, marți 17 martie 2009 ·

O investiţie imobiliară în emirat se amortizează în maximum zece ani. În România, tranzacţiile imobiliare au fost „păsări rare” în primele luni din 2009. Şi în Dubai vânzările au scăzut semnificativ. Până la începerea crizei economice globale, Dubai era considerată capitala lumii din punct de vedere al  investiţiilor imobiliare. Românii au aflat repede acest lucru şi şi-au orientat şi ei investiţiile în acest teritoriu din Emiratele Arabe Unite.

De la începutul lui 2009, Zero Point Consulting, companie care intermediază cumpărarea de proprietăţi în mai multe state ale lumii, a vândut conaţionalilor noştri zece apartamente în Dubai. „Abia am adus aceste oferte în România, dar cereri există. Mulţi oameni sunt interesaţi să cumpere proprietăţi în Dubai, dar, din cauza actualului context economic, evită să ia o decizie finală”, spune Radu Cosmin, director general Zero Point Consulting. Majoritatea celor care fac astfel de achiziţii plănuiesc să introducă proprietăţile în circuitul turistic sau să le închirieze.

Moment bun pentru achiziţii

Chiar dacă în momentul de faţă numărul tranzacţiilor imobiliare din Dubai a scăzut semnificativ, specialiştii spun că această situaţie este una provizorie. În opinia lor, este un moment chiar avantajos pentru achziţionarea de proprietăţi. Şi asta pentru că preţurile sunt mai mici, în medie, cu 20% faţă de anul trecut, potrivit publicaţiei americane Forbes, care citează un studiu HSBC .

În condiţiile în care guvernul Emiratelor Arabe Unite a anunţat oficial că va susţine piaţa, iar dezvoltatorii continuă să anunţe proiecte noi, Ahmed Shaikhani, director al Memon Investments, unul dintre cei mai mari developeri din Dubai, spune că piaţa îşi va reveni în opt-zece luni.

Preţuri ca la Bucureşti

În ciuda crizei mondiale din construcţii, în următorii doi an

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo. Cod galben de vânt în București și opt județe. Harta zonelor vizate

Libertatea acum 13 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 20 septembrie, o atenționare cod galben de vânt pentru Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și sudul Banatului.

Grupare de trafic de migranţi din care făceau parte români, afgani şi pakistanezi, destructurată de poliţiştii de frontieră de la Timişoara/ Migranţii plăteau între 2.500 şi 11.000 de euro/dolari pentru a trece în Ungaria sau Serbia

News.ro acum 56 minute
O grupare specializată în trafic de migranţă, formată din cetăţeni români, afgani şi pakistanezi, a fost destructurată de poliţiştii de frontieră de la Timişoara. Aceasta a acţionat din primăvara acestui an, migranţii fiind racolaţi, transportaţi, a

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

Google extinde reclamele pe YouTube, afişându-le chiar şi pe pauză

Mediafax acum 49 minute
YouTube adaugă un nou spaţiu pentru reclame, iar acum le afişează chiar şi atunci când utilizatorii pun pauză videoclipurilor. Decizia, cel puţin controversată, a atras critici. Google a lansat o nouă strategie pentru a valorifica timpul petrecut de

Cod galben de vânt în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi sudul Banatului

Mediafax acum o ora
Vineri, între orele 10.00 - 23.00, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Banatului vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50...55 km/h şi temporar 60...65 km/h. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului şi

UPDATE - Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în Gorj/ Opt persoane, transportate la spital/ Alte două s-au prezentat singure la UPU/ Toate victimele erau în microbuz/ Traficul pe DN 67D, oprit în urma accidentului, reluat

News.ro acum 2 ore
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital. Pentru două dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Ulterior

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 350. Iranul amenință Israelul cu o „distrugere completă” după exploziile din Liban: „Vor primi un răspuns zdrobitor”

Gandul acum o ora
Iranul amenință Israelul cu o „distrugere completă” după exploziile din Liban: „Vor primi un răspuns zdrobitor” Gardienii Revoluţiei din Iran, armata ideologică a regimului de la Teheran, au declarat joi că Israelul va primi “un răspuns zdrobitor di

Legendara Sophia Loren a împlinit 90 de ani

HotNews acum 11 minute
Sophia Loren, marea actriţă italiană, emoţionanta şi de neuitat Antonietta din „Una giornata particolare” de Ettore Scola, s-a născut la 20 septembrie 1934, la Roma. Şi încă de la vârsta de 19 ani, în 1953, când Sofia Scicolone era încă o începătoar

Germania nu mai depinde de gazul rusesc şi se declară pregătită pentru iarnă

Mediafax acum 45 minute
Vicecancelarul german Robert Habeck a anunţat că Germania a depăşit criza energetică şi este pregătită pentru iarna viitoare, fără a mai depinde de gazul rusesc. Germania a rezolvat criza energetică şi este pregătită pentru iarna anului 2025, a decl

Oţelul Galaţi - Dinamo Bucureşti: Derby pe podiumul surpriză al Superligii

Mediafax acum 45 minute
Oţelul Galaţi primeşte vineri seara de la ora 21:00 vizita echipei Dinamo Bucureşti, într-un meci din runda a 10-a a Superligii. Dacă meciul de la ora 18.00 aduce faţă în faţă ultimele clasate, FC Botoşani şi Gloria Buzău, de data aceasta cele două

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°