Preţul minim pentru care poate fi achiziţionată o veche proprietate boierească cu nouă camere şi un domeniu de câteva mii de metri pătraţi este 150.000 euro. Criza economică a dus la apariţia pe piaţa imobiliră a unor proprietăţi la care până nu de mult aveau acces doar oamenii cu venituri mari şi foarte mari: reşedinţele moşiereşti. Un conac boieresc nu înseamnă doar clădirea în sine, ci adevărate domenii cu construcţii adiacente, parcuri, grădini spaţioase, vii, livezi şi chiar păduri. Şi, mai mult decât atât, fiecare astfel de proprietate este încărcată de istorie. Poveştile cu legionari şi comori ascunse le-au transformat pe multe dintre ele în adevărate atracţii turistice.
Castelul Alb de la malul Neajlovului
La 46 de kilometri de Bucureşti, „Castelul Alb”, cum este cunoscut conacul din satul Bucşani, judeţul Giurgiu, a fost scos la vânzare. Anunţul sec nu a atras prea mulţi curioşi: „conac boieresc construit pe 250 metri pătraţi, cu două niveluri plus mansardă locuibilă dacă se vrea, centrală pe butan, apă curentă din reţea stradală plus două fântâni, fosă tip euro 3 cu patru canale decantoare, livadă tânără în rod, curte 2.750 metri pătraţi. Conacul este la drumul naţional Ghimpaţi-Găeşti. În spatele conacului la circa 200 metri curge râul Neajlov. Preţ 300.000 de euro negociabil.”
L-am contactat pe proprietar şi atunci am înţeles de ce nu a făcut mai multă reclamă proprietăţii. Deşi are nevoie de bani din motive personale, Valentin Oprişănescu regretă că trebuie să vândă conacul. Proprietatea situată chiar lângă biserica din sat, monument istoric inclus în patrimoniul naţional, este o oază de linişte şi verdeaţă de care nu poţi să nu te îndrăgosteşti. Văruită toată în alb, casa pare că domină întreaga localitate.
La restaurare, proprietarul a păstrat arcadele brâncoveneşti
Nici măcar