Se observa fara greutate la politicienii romani, indeosebi la cei aflati la putere, o anume insistenta in a se raporta la fondurile europene si ca un fel de motor al dezvoltarii tarii in general, si ca un fel de colac de salvare pentru perioada actuala de criza financiara si economica. Nu se ezita a se spune chiar ca, in timp ce altii sunt strangulati de lipsa de bani pur si simplu si, oricum, de banii ajunsi acum foarte scumpi, noi avem la dispozitie recurgerea la fondurile europene: si abundente, si ieftine. Zicem ieftine, pentru ca, desi sunt nerambursabile, este nevoie totusi de anumite cheltuieli proprii spre a ajunge la utilizarea lor efectiva.

Oricum, exista o tendinta mai generala in Romania de a atribui fondurilor europene puteri tamaduitoare miraculoase, si pe linia scoaterii tarii din noroiul crizei actuale, si pe linia propasirii Romaniei spre lumea buna. Ar mai ramane, deci, pana la fericire, doar sa le „accesezi“.

Termenul acesta este insa suficient de imprecis pentru a face lucrurile clare. Si poate chiar de la acest termen incepe toata tarasenia. E drept, banii exista pe hartie. Tot pe hartie, sunt pentru Romania. Spre a fi folositi aici in diferite sectoare si activitati pentru scopuri precise, unul mai nobil decat altul: constructii de infrastructura publica, prezervari de mediu, cresterea competitivitatii firmelor, dezvoltare regionala, dezvoltare rurala, subventionarea agricultorilor, pregatire profesionala si altele asemenea. Mana cereasca, in general, si ce sa mai vorbim de faptul ca Romania este deficitara grav tocmai la toate aceste capitole!

Iata insa procedura-standard de „accesare“. Ai o idee, trebuie sa scrii un proiect. Acesta trebuie „birocratizat“ dupa canoanele europene si abia apoi poate fi trimis spre avizare. Avizul il da o structura guvernamentala romaneasca. Nu exista, ca urmare, nicio garantie ca aceasta este