Cum era la puşcărie în 1989? Vom căuta să aflăm de la cei în măsură să ne lămurească. Unul dintre ei este directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Ioan Băla s-a născut în 1962 în judeţul Mureş şi este absolvent a trei instituţii de învăţământ superior: Academia de Poliţie din Bucureşti, Facultatea de Drept din Cluj şi Facultatea de Sociologie din Timişoara. Este doctorand în Ştiinţe Penale al Facultăţii de Drept din Timişoara. Şi-a început ucenicia la Penitenciarul Popa Şapcă din Timişoara. Acolo şi-a dovedit şi calităţile de manager, iar penitenciarul condus de el din 1997 a devenit un etalon. În ’89 conducea o secţie a penitenciarului la Oraviţa.
Acum 20 de ani noţiunea de "puşcăriaş" dădea omului furnicături pe ceafă mai dihai ca acum.
Categoric, când eram copil venea prin sat un hoţ de găini, un puşcăriaş eliberat, era un paria al întregii comunităţi, toţi îl arătau cu degetu’.
În ’89 erau la mititica mult mai mulţi decât în ziua de azi.
Categoric, mult mai mulţi. Pe motive neserioase, am zice acum. Decretul 306, celebrul, pedepsea cu puşcăria sustragerea de produse agricole de pe câmp. Cota de produse alocate ţăranului era din ce în ce mai mică, era prins omul cu o traistă de ştiuleţi, mergea doi-trei ani la "mititica" şi aşa s-a ajuns că intrau în puşcărie destui oameni care nu meritau să li se întâmple asta, oameni nevinovaţi după standardele de azi. Apoi erau închişi sute de oameni pe decretul 153. Te-a prins pe stradă că nu aveai o activitate socialmente utilă, te băga şase luni, te-a prins că aveai cuţit cu lama mai mare de 5 cm, te băga trei sau şase luni, iar prin Ardeal şi în Banat, în comunităţile rurale cel puţin, portul cuţitului era ceva destul de obişnuit. Ai cântat noaptea pe stradă mai tare decât trebuia, sau pe strada care nu trebuia, idem.
Sau ce nu
