Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ina Schaeffler şi-a majorat capitalul social cu 150 de milioane de euro

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 17 martie 2009 ·

Compania germană Ina Schaeffler, care operează în Cristian, judeţul Braşov, o fabrică de rulmenţi, şi-a majorat în ultimele trei luni capitalul social cu 150 de milioane de euro, valoarea investiţiilor realizate anul trecut. Majorarea s-a făcut în două etape, 100 de milioane de euro în decembrie, iar în acest an, alte 50 de milioane de euro. Alexandru Blemovici (foto), directorul general al fabricii de la Braşov a concernului german, susţine că valoarea investiţiilor realizate anul trecut se ridică la aproximativ 500 de milioane de lei, pentru anul acesta estimându-se continuarea acestui plan cu alte 95 de milioane de euro (aproximativ 400 de milioane de lei). În total, investiţiile derulate de grupul german la Braşov au depăşit 260 de milioane de euro. Investiţiile sunt realizate în condiţiile în care fabrica de la Braşov şi-a revizuit bugetul pentru anul acesta, după ce în primele două luni ale anului comenzile au continuat să scadă. De altfel, în prezent, 470 din cei 3.300 de angajaţi ai companiei sunt în şomaj tehnic. Conducerea fabricii speră ca în acest an cifra de afaceri să se menţină la nivelul celei de anul trecut, de 244 de milioane de euro, după ce iniţial mizase pe o creştere a cifrei de afaceri cu 50%, până la 390 de milioane de euro. De altfel, nici anul trecut nu s-a atins cota estimată, de 260 de milioane de euro. Din septembrie, când efectele crizei financiare s-au făcut simţite în producţia industrială, Schaeffler a redus pe plan local efectivul salarial cu 433 de persoane, de la 3.700 de angajati. Blemovici spune că de luna viitoare s-ar putea redeschide discuţiile legate de eventuale concedieri colective.

Schaeffler a anunţat la finalul lunii ianuarie că va disponibiliza 297 de angajaţi. Pentru 261 de angajaţi nu au mai fost reînnoite contractele de muncă pe perioadă determinată, 50 de posturi din organigramă au fost desfiinţate, iar restu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 39 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum o ora
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 9 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Reacția Rusiei după alegerea lui Mark Rutte la șefia NATO: ”Puţin probabil să poată schimba ceva”

Ziare.com acum 9 ore
Rusia a declarat miercuri, 26 iunie, că alegerea prim-ministrului în exerciţiu al Ţărilor de Jos, Mark Rutte, în funcţia de secretar general al NATO nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să reprime în m

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

24°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°