Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefii deconcentratelor, numiţi politic

Publicat in GAZETA de SUD, marți 17 martie 2009 ·

Camera Deputaţilor urmează să decidă în această săptămână asupra legii prin care directorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din sub-ordinea guvernului vor fi numiţi pe criterii politice. Trecut destul de discret de Senat, proiectul legii privind numirea pe criterii politice a şefilor instituţiilor deconcentrate a intrat ieri în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Plenul Senatului a aprobat deja, lunea trecută, acest proiect de lege prin care se introduce o nouă funcţie politică la nivelul instituţiilor judeţene deconcentrate, cea de director coordonator. Acesta va avea un mandat de până la patru ani şi va avea contract de management cu şefii ierarhici superiori, respectiv cu ministrul sau cu şeful agenţiei pe care o reprezintă. Directorul coordonator va fi şeful instituţiei respective din judeţ. Directorii executivi şi directorii executivi adjuncţi rămân funcţionari publici de conducere, în subordinea directorilor coordonatori. „Directorii vor fi oameni politici, care trebuie să semneze un contract cu guvernul care i-a pus, iar mandatul lor nu este mai mare de patru ani, cât are şi guvernul. Dacă această lege va fi adoptată înseamnă că toţi directorii puşi de guvernul Tăriceanu rămân în ofsaid şi va trebui să semneze un contract cu noul ministru, care trebuie să decidă dacă va semna sau nu cu ei", a spus luni, în cadrul unei conferinţe de presă, Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi al PSD Dolj. „Când se va schimba guvernul, vor şti că îşi iau bagajul şi pleacă“În opinia liderului PSD Dolj, această lege este binevenită. „Mie mi se pare foarte bună această lege pentru că va stabili pentru totdeauna că directorii care vin în fruntea unei unităţi deconcentrate sunt puşi de un anumit partid. În felul acesta, ei ştiu că au un mandat limitat, adică atât timp cât guvernul care i-

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 20 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie – Surse

G4Media acum o ora
Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie, au declarat surse politice pentru G4Media. Crin va fi candidatul coaliției PSD-PNL-PSD. Cele trei partide membre ale coaliției au strâns deja semnăturile pentru validarea

Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu s-au despărțit. Cu cine a fost surprins milionarul

Adevarul acum o ora
Sebastian Dobrincu a anunțat oficial că relația sa cu Otniela Sandu a ajuns la final după doar câteva săptămâni. La scurt timp după despărțire, tânărul milionar a fost văzut alături de fosta sa iubită, cântăreața Ioana Ignat.

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum 3 ore
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

730 metri de plase cu o captură de 177 kilograme de pește, descoperite în lacul Sinoe de către polițiștii din Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au scos din lacul Sinoe, 17 unelte de pescuit tip plasă monofilament, în lungime totală de 730 metri, în care erau capturate 177 kilograme pește. În data de 03.03.2025, polițiștii de fronti

Bolojan: NATO este pilonul nostru de apărare cel mai puternic

BusinessMagazin acum 2 ore
România rămâne un aliat angajat şi de încredere al NATO, spune preşedintele interimar Ilie Bolojan.

Cum se menține Adelina Pestrițu la 53 de kg tot timpul: „Am un truc pe care îl aplic de ani”

Cancan acum 2 ore
Adelina Pestrițu, una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România, impresionează de ani buni prin silueta sa impecabilă. Deși multe persoane apelează la diete stricte pentru a-și menține greutatea, vedeta adoptă un stil de viață echilibrat,

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°