Anul trecut, pe vremea aceasta, băncile locale, majoritatea sucursale ale unora mai mari din partea de vest a Europei, în special Austria, „aruncau“ spre români cu miliardele de euro, în ciuda faptului că efectele crizei „subprime“ răvăşeau tot mai mult întreaga economie mondială. Şi să ne amintim că în 2006-2007 „creditul pe buletin“ adusese la paroxism foamea de cumpărături. Singura problemă a BNR era încă aceea de a stopa aprecierea „tigrului“ est-european şi de a tempera creşterea inflaţiei. România părea de neatins, iar premierul ţării, din urmă cu doar câteva luni, ne recomanda cu căldură să facem investiţii imobiliare în Ame-rica, unde casele se vindeau şi cu câţiva dolari. Şi DA, a trecut doar o jumătate de an, iar luminiţa dispare din privirile noastre, ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, declarând săptămâna trecută că pentru 2009 este luată în calcul o creştere economică între -1% şi 1,5%. Astfel, de la creşteri economice record pentru Europa, am ajuns peste noapte la mâna FMI, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, subliniind în ultimele zile necesitatea unei finanţări externe cu caracter preventiv, pentru asigurarea stabilităţii economice a ţării şi care să asigure dezvoltarea economică. Să nu mai vorbim despre declaraţiile repetate ale economistului-şef al ţării - fiindcă funcţiile de preşedinte şi premier au devenit banale - care afirma că România are nevoie de o „centură de siguranţă“. Marea problemă este că nu NOI avem nevoie de o „pungă de siguranţă“, ci băncile care aruncau cu banii în stânga şi în dreapta în urmă cu doar câteva luni. Din paradisul numit România, unde se obţineau profituri uriaşe, devenim din nou o ţară „fast-food“, iar plata se ridică, dacă este să ne luăm după ultimele declaraţii, la 19-20 de miliarde de euro, dacă nu şi mai mult. Aceasta fiindcă serviciul datoriei publice externe din acest an este de 24 de miliarde de euro, din care