O depresiune economica nu vine niciodata singura. Ci insotita de un cortegiu de alte deprimari, tristeti si suparari. Intre altele, si de o depresiune psihologica. Sub imperiul celei dintai, unele tari occidentale au inceput sa mizeze pe cartea statului puternic...

Statul-controlor, statul-inspector se impune mai peste tot pe batranul continent. Ca si teama unora de recesiune si de saracie, frica de izolare a altora e foarte mare. Atat de mare incat se inchid, iata, rand pe rand, paradisurile fiscale ale Europei.

Ziarele de limba germana semnalau zilele trecute cu uimire, cu bucurie, iar in cazul celor elvetiene cu vadita spaima si aprehensiune ca Liechtenstein (ca si Andorra, de altfel) da semne de oboseala nervoasa. Ambele principate se pregatesc sa cedeze in domeniul profanarii sacrosanctului secret bancar, spre a satisface revendicarea puterilor apusene care incearca sa puna capat evaziunilor fiscale.

Spatii largi consacrau ziarele occidentale si altui soi de depresiune. Cea aflata la originea amocului de la Wittenden. Süeddeutsche Zeitung din München deplangea absenta din universul scolar „a respectului mutual“ si lipsa de interes pentru personalitatea celor tineri, abordati prea des ca si cum ar fi „cazuri“ sau „dosare“, iar nu oameni. Vai, cata indreptatire are acest regret! Frankfurter Allgemeine Zeitung condamna inexistenta unor sisteme de alarma eficiente, respectiv incapacitatea noastra de a intelege semnalele de avertisment care preced o baie de sange precum cea din sud-vestul Germaniei. Semnale precum „autoizolarea, idolatrizarea armelor de foc si a jocurilor de computer agresive, disperarea de moment si suspendarea unui tratament psihiatric“. Luate in sine, toate aceste semnale nu inseamna mare lucru. Dar impreuna ar fi putut duce la detectarea pericolului reprezentat de tanarul ucigas si sinucigas din Wittenden.

In timp c