Organizaţia ecologistă WWF (World Wide Fund for Nature) a lansat, cu ocazia campaniei Ora Pământului 2009, un raport privind zece specii pe cale de dispariţie în acest secol, motivul principal fiind încălzirea globală.
Potrivit raportului, în pericol din cauza schimbărilor climatice sunt urangutanii, urşii polari, tigrii, balenele, şase din cele şapte specii de ţestoase şi o treime din speciile de cangur. Documentul arată că multe din aceste specii au fost deja decimate de activităţi umane precum vânatul ilegal, comerţul necontrolat şi dezvoltarea economico-socială nesustenabilă. Urşii polari ar putea dispărea în 75 de ani. Trei subspecii ale tigrului bengalez au dispărut deja, iar patru nu au mai fost văzute în sălbăticie de 25 de ani. În plus, 16 la sută din recifurile de corali nu mai existau în 1998, iar 80 la sută din cele actuale ar putea muri până în 2060, se mai arată în raport. Numărul pinguinilor scăzuse cu 66 la sută în 1983, iar diminuarea stratului de gheaţă de la poli îi face extrem de vulnerabili pe cei în viaţă. Elefanţii africani sunt printre cele mai ameninţate specii de încălzirea globală, din cauză că le lipsesc resursele de apă şi hrană. Pescăruşii au devenit şi ei vulnerabili, atât din cauza pescuitului masiv, cât şi din cauza schimbărilor climatice care dereglează ciclul lor de viaţă.
Campanie
WWF subliniază importanţa anului 2009 pentru mediu, în contextul în care la Copenhaga, în decembrie, are loc o conferinţă a Naţiunilor Unite privind stabilirea unui acord global pentru combaterea schimbărilor climatice. WWF promovează campania mondială Earth Hour 2009 (Ora Pământului), acţiune la care România ia parte pentru prima oară, în mod oficial, la 28 martie. Şapte oraşe din ţară, inclusiv Bucureştiul, vor stinge luminile în ziua respectivă, simultan, timp de o oră, la clădiri emblematice, la ora 20:30. Jurnalul