Pentru ca trebuie sa acoperim nevoile de finantare a deficitului extern pe termen scurt si mediu. Continutul si finalitatea acestor negocieri vor fi facute publice de catre guvern nu peste mult timp.
Preferabil este ca aceste fonduri sa fie puse la dispozitia noastra si sa nu ne grabim a le cheltui, decat in cazul materializarii riscurilor de reducere a intrarilor de capital strain in Romania, retragerii masive de depozite pe termen scurt acordate de bancile-mama (ceea ce e putin probabil) sau in cazul in care intram intr-un cerc vicios: recesiunenerambursarea creditelorinsolventa bancara.
De fapt, scopul major al acestei negocieri este sa aratam mediului de afaceri intern si international ca, in cazul unui risc de vulnerabilitate extrema, noi putem sa oprim efectul de domino.
In caz contrar, inflatia mai mare la noi decat in zona euro (ceea ce inseamna o putere de cumparare mai mica a monedei nationale), deficitul mare de cont curent (care implica o cerere mare de valuta pe piata), precum si ratele si dobanzile scadente la datoria pe termen scurt si mediu vor pune o presiune de necontrolat asupra cursului de schimb. Deprecierea valutei trebuie evitata, pe cat posibil, in aceasta perioada, iar un imprumut extern ne-ar ajuta sa nu repetam experienta din anii 19972000, cand deprecierea leului de la 4.000 lei/dolar la 8.000 lei/dolar a fost urmata de un alt salt rapid la 16.000 lei/dolar. Acest imprumut extern ne poate da si ragazul sa valorificam momentul favorabil pentru reforme profunde, pe fondul crizei economice europene, imposibil de coordonat rapid si eficient in vremuri normale.
Avantaje ale acordului cu FMI
Cel mai important avantaj tine de cresterea credibilitatii Romaniei pe piata internationala a capitalului.
Reducerea riscului deprecierii masive si rapide a leului, cu consecinte negative pentru populatie, in sensul