Introducere
Pentru multe dintre victimele brutalitatii regimului comunist din Romania, eforturile depuse de autoritati in cadrul procesului de restituire au reprezentat mai degraba o “smecherie” decat un efort onest in scopul de a face dreptate. Zeci de mii de victime ale comunismului au asteptat in zadar timp de opt ani sau chiar mai mult, pentru ca dosarele lor de restituire sa fie solutionate, fara a putea obtine macar informatii cu privire la stadiul acestor dosare, in timp ce alte mii de asemenea victime, ca urmare a varstei inaintate, au intrat in mormant fara a vedea facandu-se dreptatea mult asteptata. Dupa douazeci de ani de la caderea comunismului, si dupa opt ani de la implementarea a ceea ce ar fi trebuit sa reprezinte modelul de restituire in Europa Centrala si de Est, procesul de restituire in Romania este impotmolit in indolenta, insolenta si obedienta fata de interese politice, in loc sa reprezinte un angajament in fata dreptatii si a suprematiei legii.
De-a lungul anilor, am redactat articole analizand in profunzime legea speciala in materia restituirilor din Romania, si anume Legea nr.10/2001 (“Legea 10”), modificarile aduse acesteia, precum si regulamentele de punere in aplicare (vezi Arhiva The Romanian Digest™ la www.hr.ro.) Desi, din anul 2001, autoritatile romane au reusit in mod laudabil sa solutioneze in mod favorabil cererile de restituire a mii de persoane, prezentul articol aduce in discutie realitatea crunta cu care se confrunta in prezent o suta de mii de victime ale comunismului, care inca nu cunosc cand si daca li se va face vreodata dreptate de catre un stat ale carui autoritati par fie ca nu sunt suficient de competente, fie ca nu doresc sa remedieze injustitia trecutului.
Procesul de restituire in practica
Este inacceptabil din punct de vedere moral ca jumatate dintre victimele comunismului sa prime