Şezătoare la Părău

„Bună seara şi bine aţi venit la noi în şezătoare!”. Acestea au fost cuvintele de întâmpinare la un eveniment ce ţine de o tradiţie pe care oamenii din Părău nu vor s-o lase să se piardă: şezătoarea. Adică locul în care femeile şi fetele din sat se adunau iarna, să toarcă şi să-şi spună una alteia păsurile. Obiceiul a fost reînviat la Părău, unde ieri, boresele şi-au lăsat bărbaţii acasă, s-au îmbrăcat de sărbătoare, şi-au luat furcile de tors şi au reaprins un foc în sufletele lor, stins în urmă cu zeci de ani. Acela al şezătorii.

Şi-au retrăit tinereţea

Femeile vârstnice îşi amintesc cu drag de vremurile de altădată, vremuri în care şezătorile erau parte din viaţa de zi cu zi. Timpuri în care femeile se trezeau când abia se iveau zorile, trebăluiau toată ziua, iar seara se adunau să-şi spună păţaniile. Uneori, povesteau întâmplări hazlii. Alteori, îşi împărtăşeau necazurile.

Totul era mai frumos atunci când cineva chiar îţi asculta necazul sau bucuria. Acum, femeile din Părău s-au adunat din nou la şezătoare şi au retrăit pentru câteva ceasuri momente din tinereţea lor. „Eram tinere când mergeam la şezătoare. A început colectivul şi, câteva zeci de ani nu ne-am mai dus în şezătoare. Şi acum, hai să facem o şezătoare ca mai demult cu furci, să toarcem”, “Cum ne-am adunat acum, ne adunam toată iarna. Eram în fiecare zi de lucru din săptămână în şezătoare, fiecare cu ce avea, cu croşeta, cu torsul”, ne-au povestit două vârstnice din Părău.

Şi bărbaţi la şezătoare

Uneori, la şezătoare veneau şi bărbaţii. Nenea Niculaie are 88 de ani, dar nu poate uita şezătorile din tinereţea lui. “Ne duceam şi le ţineam pe fete pe genunchi, după aceea, când ele torceau, noi aduceam rachiu şi beam cu toţii şi ne veseleam”, ne-a povestit Niculaie Greblea. La şezătoare, a întâlnit-o şi pe cea care urma să-i devină soţie. Nenea Niculai