Ar mai fi doua luni. In mod normal, pe 14 mai trebuie sa ajung in Nepal, pentru ca dupa o perioada de aclimatizare sa ma angajez in cea mai temerara cursa personala de pina acum: Everest Marathon.
Sau mai exact, pentru a folosi denumirea oficiala, e vorba de maratonul Tenzing-Hillary, cursa ce se alearga pe 29 mai, exact in ziua in care, acum 56 de ani, cei doi alpinisti (un nepalez si un neo-zeelandez) reuseau sa urce in premiera pe cel mai inalt virf din lume.
Asadar, e maratonul care se desfasoara la cea mai mare altitudine, punctul de start fiind la 5364 m, si care - din cauza lipsei de oxigen, a terenului accidentat etc - este o cursa dificila.
Nu imi doresc decit sa termin cu bine acest nou maraton. Si imi doresc sa ajung acolo nu pentru ca e spectaculos, exotic ori pentru ca ar reprezenta o performanta sportiva in sine. Ci doar pentru ca alergarea - si mai ales alergarea montana - reprezinta pentru mine cea mai buna, simpla si directa cale de auto-descoperire, de cunoastere si acceptare a propriilor limite, fizice si psihice.
Am intrat in linie dreapta cu pregatirile. In acest context, o sa incerc in perioada urmatoare sa vorbesc mai mult despre tot efortul - fizic si logistic - necesar pentru pregatirea acestei curse. Imi doresc ca in acest mod sa promovez ideea de miscare si sa arat ca un om obisnuit, prin antrenament, alimentatie si hidratare corespunzatoare, poate sa isi atinga obiectivul propus.
Sa zicem ca eu mi-am descoperit propriul Everest si ca ma pregatesc sa il ating. Tu ti l-ai descoperit?
Citeste si comenteaza pe alerg.wordpress.com Ar mai fi doua luni. In mod normal, pe 14 mai trebuie sa ajung in Nepal, pentru ca dupa o perioada de aclimatizare sa ma angajez in cea mai temerara cursa personala de pina acum: Everest Marathon.
Sau mai exact, pentru a folosi denumirea oficiala, e vorba de m
