Gloria Buzău ne-a luat prin surprindere şi a reuşit să-şi dubleze numărul punctelor din clasament mult mai devreme decât ne-am fi aşteptat. Minunea s-a petrecut tocmai la Galaţi, acolo unde sărăcia şi nesimţirea locală par să sufoce fotbalul. Acolo unde Marius Stan şi Grigoraş, fiecare pe felia lui, forţează miraculos limitele supravieţuirii în condiţii de criză maximă. Preşedintele gălăţenilor tocmai afirmase în cursul săptămânii trecute că, în disperare de cauză, ia în calcul chiar şi mutarea echipei într-o vecinătate mai prietenoasă, la Brăila.
Şocanta declaraţie a lui Marius Stan, dimpreună cu şi mai şocanta victorie a buzoienilor, au oferit suspicioşilor prilejul unor curioase exerciţii de gimnastică a minţii. Susţin ei că gloria Gloriei nu se combină logic decât cu un presupus credit nerambursabil de care gălăţenii aveau nevoie ca de Dunăre. Personal nu ader la o asemenea construcţie. Nu-l cred capabil pe Marius Stan să lucreze cu aţă fosforescentă şi nici nu cred că buzoienilor le rătăceşte mintea atât de tare încât să risipească bănişorii pe frecţii la piciorul de lemn. Prefer, în consecinţă, să validez surpriza, fie ea chiar şi una de proporţii.
Tot la limita surprizei se situează egalul pe care Gaz Metan Mediaş l-a obţinut la Timişoara. Sigur, nu pun semnul unei egalităţi valorice între Gloria şi Gaz Metan. Trupa lui Cristian Pustai, cu numai o săptămână în urmă, ţinuse piept cu onorabilitate dinamoviştilor şi lui Tiberiu Lajos. Surprinzător mi se pare doar faptul că de această dată Gabi Balint a fost scăpat din braţe de bafta care i-a protejat meciurile debutului său ca timişorean principal.
Rezultatul de la Cluj n-a forţat limitele surprizei. Ne aşteptam ca Rapidul să nu piardă în faţa CFR-ului. La Cluj, în schimb, a nins şi ninsoarea a forţat limitele regulamentului. Vremea rea pentru fotbal a fost, în schimb,