Emil Popescu, presedinte si actionar al producatorului de bauturi alcoolice Zarea Bucuresti, unul dintre primii cinci jucatori de pe piata locala, estimeaza pentru anul acesta o stagnare a cifrei de afaceri pe fondul reducerii consumului de bauturi alcoolice.
"Obiceiul de consum nu se va schimba, insa cantitatile consumate vor scadea, urmand a se inregistra o migratie catre produsele ieftine. In timp de criza, produsele de mijloc sunt cele mai afectate deoarece persoanele cu venituri medii migreaza catre produsele ieftine", declara Emil Popescu, 45 de ani, presedintele si actionarul companiei Zarea Bucuresti din anul 2004, prin intermediul companiei Karom Trading.
In aceste conditii, reprezentantul Zarea estimeaza finalizarea anului 2009 cu o cifra de afaceri similara cu cea de anul trecut, in jurul a 80 de milioane de lei (20 mil. euro). In 2008, vanzarile companiei s-au majorat insa cu peste 22%. Potrivit lui Popescu, inclusiv acest rulaj a fost franat de distribuitori care, pe fondul primelor semne ale crizei financiare pe plan local, au devenit mai grijulii in administrarea lichiditatilor.
"Tendinta lor este de a muta vanzarile cat mai aproape de momentul de consum maxim pentru a creste viteza de rotatie a stocurilor sau de a cumpara mai putin si mai des, deoarece stocurile sunt costisitoare", afirma actionarul producatorului de bauturi alcoolice.
In primele sase luni ale anului trecut, compania a raportat pierderi de 5,5 mil. lei. "Pierderile financiare au aparut doar ca urmare a deprecierii leului fata de euro si a zlotului polonez. In fiecare an am avut profit operational. Acum suntem mai mult preocupati de recuperarea si mentinerea cotelor de piata decat de pierderile financiare inregistrate", spune reprezentantul Zarea Bucuresti, producatorul controlat de compania poloneza Ambra.
Aceste rezultate i-au determinat pe reprezentanti